Plante de apartament

Amarilis

 

Originara din zonele tropicale si subtropicale ale Ameroicii, familia Amaryllidaceae cuprinde un foarte mare numar de specii. Sunt plante perene bulboase, cu o tulpina florala fistuloasa,care poarta flori mari dispuse in umbrela, asemenetoare cu cele de crin. Dupa varietate, exista flori albe, oranj, rosii si chiar verzi. Frunzele sunt liniare, carnoase, de culoare cerde inchis. O specie mai des intalnita este: Hippeastrum vittatum ( Amaryllis vitata). Bulbul este tunicat, globulos de 6-8 cm diametru, prevazut cu colet scurt.

Numarul frunzelor variaza de la 6 la 8; sunt liniare, lungi de 40-60 cm, canaliculate, de culoare verde inchis, la baza rosiatice. Tulpina florala este groasa, fistuloasa, atingand o inaltime de 30-60 cm, terminata prin 2-6 flori inclinate, lungi de 12-15 cm si cu diametrul in jur de 12 cm, cu 6 segmenti ondulati pe margine, recurbati in afara, albi sau roz spre varf, marcati fiecare de doua benzi rosii in lungime. Tubul este verzui patat cu roz-rosiatic. Prin incrucisare cu alte specii au fost obtinuti nenumarati hibrizi care s-au dovedit a fi mai putin pretentiosi fata de conditiile de cultura. Florile sunt mari, atingand 20 cm in diametri. Acesti hibrizi se intalnesc mai rar in apartamente.

Cultura in apartament este destul de usoara. La sfarsitul lunii august-inceputul lui septembrie se diminueaza treptat udatul, asa incat in octombrie sa nu se mai dea plantei nici un pin de apa.

Ghiveciul se duce la intuneric, intr-un loc racoros, fara ca frunzele sa se taie, deoarece s-ar impiedica acumularea substantelor de rezerva in bulb. Ele se ingalbenesc si se usuca de la sine.tot timpul iernii planta nu va primi nici un fel de ingrijire. Iarna, se poate tine si in pivnita deoarece nu necesita nici o ingrijire. In luna februarie apare tija florala, ca o sageata, iar in cazul cand aparitia ei intarzie, ghivecele cu bulbi se vor pune in incaperi cu o temperatura in jur de 20 de grade. Primul udat se face cand tija atinge 3 cm, apoi planta se aseaza intr-un loc unde sa primeasca lumina suficienta.

In cazul in care planta se uda inaintea aparitiei tijei, aceasta se usuca, fara sa mai apara la suprafata ghiveciului, fiind sugrumata de frunze. Dupa inflorire, care dureaza cca 3 saptamani, planta trebuie pusa in alt ghiveci. Ca amestecuri de pamant pentru flori putem folosi: 1 parte pamant de telina, 1 parte argila, 1 parte pamant de frunze si ½ parte nisip. In acest amentec planta va ramane 2-3 ani. Cand avem posibilitatea de a schimpa pamantul in fiecare am, vom folosi 1 parte pamant de gradina si 1 parte nisip. La fiecare replantare bulbul ramane jumatate neingropat.

Pentru ca Amaryllisul sa infloreasca in fiecare an si cu flori frumoase, are nevoie de soare, multa umezeala, ingrasaminte si aer curat, conditii care sunt necesare nu numai inainte de inflorire, ci si dupa aceasta, deoarece aparitia florii se face numai pe seama rezervelor de substante nutritive pe care le acumuleaza in timpul verii. In lunile in care temperatura este destul de ridicata, este bine ca planta sa fie tinuta in aer liber, la soare. De obicei, Amaryllisul infloreste o data si rareori de doua ori pe an. Pentru a obtine o inflorire repetata este bine ca bulbii sa fie tinuti la o temperatura cuprinsa intre 5 si 7 grade, trecandu-se intr-un loc mai cald abia in luna ianuarie. Cu cateva zile inainte de aparitia tijei florale, planta se transplanteaza intr-un pamant proaspat, la care se adauga ingrasamant, dupa ce radacinile s-au curatat cu grija de pamantul vechi. Odata cu aparitia tijei florale, plantele se trec la o fereastra luminoasa, unde se administreaza pamantului, la fiecare 2 saptamani, ingrasaminte in solutie. Aplicarea ingrasamantului se face numai dupa ce pamantul a fost udat. Este bine ca pamtul sa fie ingrasat si daupa inflorire. In urma acestui tratament, Amaryllisul infloreste a doua oara tot atat de bogat, spre sfarstiul lunii iulie si inceputul lunii august.

O alta metoda folosita cu succes este: dupa inflorirea de primavara, incepand cu prima decada a lunii aprilie, udatul se reduce treptat, iar in momnetul cand apa s-a redus complet, planta se trece la semiintuneric. Aceasta a doua perioada de repaus poate dura pana in luna august. Indata ce tija florala si-a facut aparitia, pamantul se replanteaza in pamant proaspat sau se administreaza celui vechi ingrasaminte, pentru a nu deranja planta. Ingrasamantul in solutie se da plantei din 14 in 14 zile dupa ce pamantul din ghiveci a fost udat. Aparitia tijei florale atrage dupa sine inceperea udatului, care se face la inceput cu cantitati mici de apa, apoi din ce in ce mai mari, astfel ca in perioada de inflorire sa se ajunga la un udat normal. 

Inmultirea se poate face prin seminte si prin bulbi. Semintele se obtin de la plantele sanatoase si bine dezvoltate dupa ce s-au polenizat artificial. Samanta se formeaza intr-o capsula rotunda, cu 3 loji, care in maximum 2 luni se usuca si crapa. Semanatul se face, de obicei, in luna ianuarie la ladite sau ghivece, in pamant usor. Dupa insamantare, deasupra semanaturii se cerne pamant din aceeasi compozitie, apoi se apasa bine cu o scandura pentru ca samanta sa vina in contact cu pamantul. Deasupra se pune o hartie care se mentine umeda pana aproape de incoltirea semintelor, apoi se inlatura. In mod obisnuit, de la insamantare pana la rasarire, la o temperatura de 16-18 grade, sunt necesare 20-25 de zile.

Cand rasadul are 2 frunzulite, se repica la ghivece sau in ladite, intr-un pamant formay din 4 parti pamant de frunze, 1 parte pamant de telina si 1 parte nisip. Pe masura ce plantele cresc, se repica in ghivece din ce in ce mai mari. Pana la primavara, plantele se tinintr-o sera semicalda cat mai aproape de geam, pentru a nu permite alungireatinerelor plante, iar odata cu venirea primaverii, se trea intr-o rasadnita care permite o buna aerisire si umbrire in perioada cand razele solare sunt puternice. In anul; al doilea, pe langa ingrijirile obisnuite, se administreaza ingrasaminte lichide. Abia in anul al treilea, bulbiin pot da flori daca ingrijirea a fost buna.

Al doilea mod de inmultire a Amaryllisului este divizarea bulbilor, care se face mai mult pentru pastrarea caracterelor soiurilor. Bulbilii apar la bulbii care au minimum 3 ani si de care se despart in timpul cand schimbam pamantul. Nu este bine sa lasam bulbilii pe planta mama deoarece calitatea florii se depreciaza mult si cand ajung la 3-4 bulbili se intampla ca vechiul bulb sa nu mai infloreasca. Bulbilii se despart cu multa grija, impreuna cu radacinile respective, dupa care se planteaza fiecare intr-un ghiveci. Inflorirea lor are loc in anul 3-4, in functie de ingrijire.Se folosefte in ghivece la ornarea apartamentelor sau ca flori taiate. Pentru ca aspectul florilor taiate sa fie cat mai atragator, se pot folosi forme variate de prezentare, de exemplu: in cosuri, combinatii de mai multe culori, fie pe un fond de feriga, fie intre fire de asparagus sau in combinatie cu alte flori taiate. In jardiniere (impletite din rachita sau din policlorura de vinil) pot fi plantati bulbii in muschi printre fire de asparagus sau feriga. Ca flori taiate la vaze, efectul decorativ poate fi prelungit mult timp.

Asparagus 

Asparagus sprengerii esta foarte decorativ prin tulpinile atarnande si prin aparentele frunze aciculare foarte numeroase (adevaratele frunze sunt transformate in spini).

Originar din regiunile sudice ale Africii, este usor de cultivat in apartamente, unde, datorita aspectului vaporos, poate inviora colturile interioarelor noastre.

Pretinde o temperatura normala sau, mai curand, rece; nu-I place caldura in exces, prefera umezeala. Pamantul cel vom folosi trebuie sa fie bogat si sa contina putina turba si gunoi bine descompus. Se uda abundent cu ingrasaminte diluate. In timpul iernii nu se vor aplica ingrasatul si udarile.

Pentru a-si mentine aspectul decorativ trebuie tinut in locuri luminoase. Vara se poate scoate afara, unde, dispunanad de mai mult aer, creste mai viguros. Inmultirea se face prin seminte la scurt timp dupa recoltarea acestora, dar, nu se recomanda in conditiile de apartament.

Se poate inmulti cu bune rezultate despartind tufele in primavara, cu ocazia transplantarii.

Bromelia

Bromeliile cunoscute pana azi sunt in numar de 1500, in majoritatea lor originare din America Centrala si de Sud. Datorita faptului ca provin din paduri tropicale, pretind temperaturi foarte ridicate si o umiditate atmosferica mare.

Sunt cultivate pentru portul lor deosebit, decorand fie prin frunze, fie prin flori.

Cele mai multe cresc ca epifite (adica traiesc pe o alta planta, copaci etc., care ii servesc de suport si nu de hrana).

O alta grupa de bromelii este provenita din regiuni cu clima tropicala sau subtropicala, unde cresc pe copaci izolati, inconjurate de ierburi. Acestea fiind adaptate la lumina puternica, oscilatii mari de temperatura si curenti de aer, se cultiva in sere temperate.

Cresterea lor este in forma de palnie, pentru a le permite acumularea apei din ploi (care in continuare este absorbita de bazele frunzelor). Frunzele au ghimpi si epiderma groasa.

Mai exista si o alta impartire, astfel:

Bromelii care traiesc numai pe sol: Dyckia, Hechtia, Pitcairnia, Ananas si unele soiuri de Aechmea etc.

Bromelii care traiesc pe sol si epifite: unele soiuri de Aechmea, Cryptanthus, unele soiuri de pitcairnia etc.

Bromelii care sunt numai epifite: aici intra cele mai multe specii, de exemplu: Aechmea (cele mai multe soiuri), Cryptanthus, Guzmania, Aregelia, Tillandsia, Vresea etc. Varietatile cu frunze moi, de cele mai multe ori verzi sau colorate, nu suporta soarele soarele (frunzele se pateaza), dar le place caldura.

Se recomanda ca temperatura sa nu coboare niciodata sub 15oC. Plantele cu frunze tari (pieloase, rigide si cu nuante gri) necesita locuri insorite si chiar la temperaturi de numai 10-12oC vegeteaza bine. Temperatura optima este cuprinsa intre 20 si 25oC.

Iarna, toate plantele necesita un loc luminos. Perioada de crestere dureaza din martie pana in august-septembrie, timp in care zilnic plantele trebuie udate cu apa, de preferat de ploaie. Totdeauna, centrul plantei, palnia ei trebuie umpluta cu apa.

In perioada martie-iulie, pamantul trebuie ingrasat saptamanal. Cand planta parcurge perioada de odihna, octombrie-februarie, nu se mai uda abundent, iar apa din palnie se indeparteaza pentru a evita putrezirea. Transplantarea se face primavara. Fiecare planta infloreste o singura data, dar de cele mai multe ori, produc noi plante, asa-zisii pui. Rozeta vestejita se indeparteaza prin taiere, atunci cand capata o nuanta maronie. Cea mai potrivita temperatura pentru urmasi este de 20-25oC. Despartirea puilor, in vederea inmultirii sau inmultirea prin seminte se face in conditii de sera.

Cel mai potrivit amestec de pamant este format din: pamant de frunze, turba grosiera, radacini de feriga tocate si carbune de lemn cu pH de 4-4,5.

Bromeliaceele cele mai cunoscute sunt:

Aechmea, Aechmea fascinata este originara din padurile tropicale ale Braziliei. Poate fi considerata ca o planta de apartament ideala pentru aspectul ei elegant. Prin foiajul sau des (cu dungi transversale alb-argintii) in forma de rozeta, acoperit de puf (care ii da o culoare gri) si prin inflorescenta sa exotica, de culoare roz (care rezista foarte mult timp, aproape 6 luni), este o foarte buna planta pentru interior. Ea suporta deosebit de bine incalzirea centrala si o atmosfera uscata.

Ca toate bromeliaceele, Aechmea facsiata nu da decat o inflorescenta pe planta. Odata cu terminarea infloririi, apare la baza plantei mame unul sau mai multi lastri (pui), pe care-I lasa sa creasca pana ce atind 15-20 cm. se pot detasa de planta mama taindu-I de la nivelul trunchiului, lasandu-le maximum de radacini. Pentru plantarea puilor (lastarilor) in ghivece trebuie sa folosim un pamant special pentru epifite compus din: pamant de padure foarte fibros, radacini de ferigi tocate si pamant de frunze de stejar sau fag bine descompuse, in parti egale. Udatul se face, de preferinta, prin cupa pe care o formeaza frunzele:se toarna apa calda sau la temperatura camerei, pana ce aceasta patrunde in balul de pamant. Ingrasamintele se administreaza in perioada de vegetatie, preferand solutiile cu mai mult potasiu. Dozele mari de potasiu grabesc inflorirea. Maturizarea plantei este data de marimea florii. Se vor diminua udarile si administrarea ingrasamintelor incapand cu luna noiembrie.

Suporta maximum de lumina in tot timpul anului, dar nu razele solare directe.

Aechmea fulgens se poate cultiva tot asa de bine si pe un trunchi de copac, intr-un amestec de pamant format din pamant de padure foarte fibros, pamant de frunze si putin nisip, plantand radacinile in acest amestec si fixand plantele cu muschi legat cu fir de nailon. Aechmea fulgens, care poate rivaliza ca frumusete cu Aechmea fasciata, este totusi cultivata mai putin. Inflorescenta ei esta foarte decorativa, dar planta nu infloreste decat o singura data, ca toate plantele din aceasta familie. Frunzele sunt mult mai prelungi, mai inguste, mai putin groase si lucioase.

Aechmea fulgens cere multa caldura si lumina. Udarile vor fi moderate.

Aregelia ? Neoregelia. 

Bromeliacee cu foiaj verde, infloresc in centrul frunzelor concentrice si se coloreaza intr-un rosu frumos in jurul inflorescentei centrale. Numeroase flori mici in centrul acestei plante sunt albe sau violacee. Dupa inflorire, la baza plantei, se formeaza pui, pe care putem sa-i mentinem sau sa-i detasam in vederea inmultirii cand au 10-15 cm inaltime. Detasarea se face cu grija, lasandu-le maximum de radacini, plantandu-i intr-un amestec bine aerat destinat plantelor epifite, adica 1/3 pamant de frunze, 1/3 muschi de padure si 1/3 radacini de ferigi marintite.

In perioada de vegetatie cere o temperatura de 15-25oC si o umbrire slaba, pe cand in perioada de repaus, 12-15oC si lumina abundenta (ca in cazul Aechmeii). Este bine ca in rozeta planteisa se mentina apa de ploaie, caci cea provenita din conducte este, in general, foarte calcaroasa si lasa urme albe, depreciind calitatea plantei. nu se uda prea des.

Cryptanthus ? Cripatantus.

Este originar din America Centrala si tropicala. Sunt plante epifite, cultivate pentru decorarea jardinierelor, pentru confectionarea gradinii miniaturale sau pentru crearea de arbori epifiti. Sunt, in general, plante cu frunze panasate. Prefera locurile calde si cu o atmosfera umeda. Udatul se va face numai cu apa calda. Formeaza putine radacini si trebuie cultivat intr-un ghiveci putin profund sau intr-o mica cupa. Drenajul trebuie sa fie perfect si amestecul de pamant bine aerat, format din radacini de feriga, pamant de frunze si putin nisip. Plantele adulte formeaza pui fie intre frunze fie la baza plantei mame. Cand acesti pui au atins cca 10 cm inaltime si cateva frunze bine dezvoltate se separa de planta mama. Se lasa sa se zvante 1-2 zile, dupa care se planteaza intr-un ghiveci cu amestecul de pamant aratat mai sus.

Se feresc de razele directe ale soarelui, iar administrarea indrasamintelor se face rar. In iarna, se uda foarte putin. 

Gusmania - Guzmania.

Este originara din America de Sud. Figureaza printre cele mai frumoase plante de apartemen. Este o planta nu prea mare, cu frunze lungi, sub forma de rozeta. Flori exotice mari, de culoare galbena rosiatica, care persista foarte mult. Se uda periodic si se administreaza ingrasaminte foarte putine.

Trebuie sa I se asigure un loc cald si umed. Pentru perioada de vegetatie se recomanda o temperatura de 20-30oC si o umbrire puternica, iar pentru perioada de repaus 18-20oC si lumina suficienta.

Se inmulteste, ca si celelalte bromelii descrise, cand puii au 12-15 cm inaltime.

Tillandsia - Tilandsia.

Originara din Peru. Are frunzele sub forma de rozeta, lungi si inguste. Are o vegetatie foarte lenta. Tija florala este rezistenta, de culoare roz, purtand o inflorescenta cu flori foarte frumoase de culoare bleu sau cateodata roz.

Se inmulteste prin lastari, cand acestia au 10-15 cm inaltime. Amestecul de pamant este la fel ca cel folosit la celelalte bromelii epifite.

In perioada de vegetatie se recomanda o temperatura cuprinsa intre 18-25oC si o umbrire medie, iar in perioada de repaus 15-18oC si o lumina abundenta. Se va scufunda fercvent in apa calda. Tija florala se va mentine umezita,deoarece astfel se grabeste inflorirea. Se uda cu ingrasaminte solubile foarte diluate. Se poate cultiva si pe trunchi de arbori. In acest caz va trebui sa asiguram sistemului radicular un volum de amestec de pamant in jurul trunchiului fixat cu muschi si legat cu fire de nailon.

Vriesea - Vriesea.

Este originara din Brazilia si Guiana. Planta decorativa cu frunze lungi, dintate orizontal. Floarea, in forma de sabie, are o durata de peste ½ an, de culoare rosie, iar tija florala galbena. Prefera locurile calde si umede. In perioada de vegetatie se recomanda o temperatura de 20-30oC si o umbrire puternica, iar in perioada de repaus 18-20oC si lumina suficienta.

Frunzele se uda in mod regulat cu apa calda,astfel incat in palnia frunzelor sa fie continuu putina apa. Balul de pamant trebuie sa fie totodeauna uscat intre 2 udari. Cand inflorescenta va fi complet vestejita si va capata culoarea bruna se poate taia cat mai de jos posibil. Dupa un timp, la baza plantei, vor aparea lastari, pe care-I putem taia cand au ajuns de cca 15 cm inaltime, astfel incat sa contina si numarul de radacini necesare inradacinarii.

Treimea inferioara a ghiveciului trebuie sa fie prevazuta cu pietris pentru asigurarea unui bun drenaj. Restul ghiveciului se umple cu un amestec de pamant clasic, tipic bromeliaceelor epifite.

Dupa inradacinare, se administreaza ingrasaminte lichide cu o concentratie slaba.

Din primavara pana in toamna apa trebuie mentinuta in palniile frunzelor, cu conditia sa fie improspatata cu regularitate. 

Bromeliile sunt plante rare, care au pretentii deosebite fata de conditiile de mediu, sunt foarte decorative si pot fi cultivate cu succes in apartament, daca raspectam conditiile de cultura cerute de fiecare plante in parte.

Clivia

Clivia este originara din sudul Africii. Foarte apreciata pentru frumoasa sa inflorescenta, asemanatoare mult cu a crinului, de culoare oranj si frunzele (de un verde inchis), dispuse in evantai, late de 4-4 cm, liniare, lungi de 50-6- cm. Infloreste annual la sfarsitul iernii sau primavara (martie-aprilie). Dupa inflorire se formeaza bace rosii. Plante erbacee, cu bulb aparent si radacini voluminoase, au ca specii mai cunoscute:
Clivia miniata Regel., cu flori numeroase, palniate, divizate in 6 lobi, dispuse in umbrele rosii portocalii spre varf, iar la baza galbene. Filamentele staminelor lungi, un pic curbate si staminele proeminente. Tulpina, care sustine inflorescenta, tasneste parca din mijlocul frunzelor inalte de 30-40 cm, solida, putin turtita.
Clivia nobilis Lindl., cu flori mai mici, cu lobi portocalii, la varf verzui.
Pentru o inflorire sigura trebuie respectata perioada de repaus a plantei, in care se formeaza bobocii florali. Deci, incepand cu 15 octombrie, vom uda numai de 2 ori pe saptamana sau chiar numai o data, daca planta va sta intr-o incapere moderat incalzita si neinsorita. Vom suprima, de asemenea, si ingrasarile.
Inmultirea se face prin seminte. Semintele, deoarece pierd repede puterea germinative, se vor semana imediat dupa coacere, intr-un pamant de frunze bine putrezit si nisip, tinandu-le mereu umede. Germineaza dupa 30-45 zile. Inmultirea prin seminte prezinta dezavantajul ca planta incepe sa infloreasca abia dupa 3-5 ani de la insamantare. Se inmulteste, de asemenea, si prin separarea drajonilor care apar la piciorul plantei. se planteaza cu varful radacinilor chiar sub linia solului, sol ce trebuie sa fie bine drenat si nu prea greu. In perioada de crestere se fertilizeaza de 2-3 ori cu ingrasamant obisnuit. Plantele rezultate din aceasta inmultire vor inflori dupa 2 ani. Cliviile au nevoie de multa lumina, fata a fi, insa, expuse la razele directe ale soarelui si de o buna circulatie a aerului.
Deoarece exista pericolul ca radacinile sa putrezeasca, e bine ca aproape annual (dupa ce au trecut florile si s-au copt semintele), sa transplantam planta, indepartand pamantul dintre radacini si taind scurt partile de radacini putrezite, intr-un pamant substantial, format din pamant de padure si de rasadnita (bine putrezit).
Se planteaza in alei umbrite, in compania cinerariilor, ferigilor si azaleelor.






Cyclamen

Intre plantele ornamentale cultivate la ghivece in anotimpul de iarna, ciclamenul ocupa primul loc. Florile taiate sunt foarte apreciate atat datorita frumusetii cat si pentru rezistenta lor in vaze cu apa. Patria Cyclamenului este bazinul mediteranea. Este planta regiunilor muntoase, mai joase si impadurite, crescand pe pamnat calcaros, in humusul de frunze sau intre pietre pe pajisti (Cyclamen europaeum). Plantele traiesc pe sol dur, de cele mai multe ori la umbra copacilor foiosi. Solul este produsul de dezagregare al pitrei de var si contine putin humus. Este o planta a carei tuberculi nu stau niciodata pe suprafata pamantului, ci ingropati in argila, la 10-15 cm adancime sub stratul de humus, unde sunt feriti de uscaciune, in perioada de odihne (repaus vegetal) lipsita de ploaie. Odata cu inceprerea precipitatiilor abundente, temperaturile coboara intre 10 si 12oC si, uneori, chiar mai jos, permitand, astfel, inflorirea numai a plantelor de catva ani (la locul de bastina) catre sfarsitul perioadei ploioase din toamna sau primavara timpuriu.
Din genul Cyclamen, se deosebesc cca 16 specii. In afara de Cyclamen persicum, celellalte specii au rol secundar, in horticulturan folosindu-se numai plante perene in amenajarea parcurilor si alpinetelor.
Cyclamen persicum este originar din Asia Mica, Republica Elena, Cipru etc.
Tubercului este de 8-12 cm (in cazul unei plante mature, bine dezvoltate). Radacina este fibroasa, porneste din partea inferioara a tubercului. Radacinile au consistenta semicarnoasa si ajung pana la 20-25 cm lungume. Frunza simpla, ovata invers cordata, este sprijinita pe un peduncul cilindric de culoare roz, rosir-bruna, ce porneste direct din tubercul. La o cultura reusita, pedunculii sunt asa de tari incat daca intoarcem ghiveciul cu frunzele in jos, foliajul sustine intreaga planta fara sa se prabuseasca. Frunzele sunt mari, in jur de 11 cm diametru, cu marginile netede sau putin crestate, avand pe partea superioara culoarea verde inchis cu desene marmorate albicios stralucitoare, iar pe partea inferioara culoarea verde deschis, violet sau bruna, fara aspect marmorat.
Floarea are pedunculul mai lung decat frunza. Petalele sunt concrescute intr-o corola, a caror varfuri sunt indoite si rasfrante. Marginile petalelor sunt netede sau puternic ondulate la forma rococo. In afara de galben, petalele pot avea toate nuantele de culori (alb cu rosu, roz cu rosu, rosu cu violet, mov etc.).  
Fructul este o capsula care, la maturitate, se deschide pe patru linii. El contine numeroase seminte de diferite forme si marimi, colorate in brun roscat.
Particularitati. Planta prefera mediul umbros, iar in timpul iernii, tuberculii vor fi aparati de un strat protector alcatuit din frunze.
Pierderea frunzelor de ciclamen se explica prin faptul ca in regiunile de origine lunile aprilie-septembrie sunt foarte calduroase si secetoase, iar plantele s-au adaptat conditiilor respective intrand, in aceasta perioada, in repaus relativ.
De asemenea, datorita faptului ca in aceste regiuni precipitatiile cad din octombrie pana la inceputul primaverii, perioada de vegetatie a ciclamenului este iarna (la sfarsitul lunii noiembrie incepe vegetatia, iar de la mijlocul lunii ianuarie pana in aprilie are loc infloritul). Perioada de repaus dureaza din mai pana in septembrie. 
In conditiile de clima ale tarii noastre, cultura ciclamenului se face, aproape in intregime , sub sticla, in rasadnite sau in sere. Se realizeaza greu de catre amatori, implicand costuri mari. 
In perioada de vegetatie, pentru a obtine o noua inflorire reusita, se aplica lucrari de ingrijire la timp si in conditii bune.
Cele mai importante sunt:
Udatul. Prin udat se asigura buna desfasurare a proceselor de crestere si formare a tijelor florale, mentinand prezenta starii de turgescenta a celulelor plantei prin cantitati sufuciente de apa, ce i le pune la dispozitie in tot cursul perioadei de vegetatie. Lipsa ei in aceasta perioada atrage dupa sine lemnificarea tuberculilor, fapt care are un efect negativ asupra frunzelor si florilor (se obtin putine si de dimensiuni mici, planta nu se dezvolta si ramane pipernicita).
De aceea, este cea mai pretentioasa lucrare care se executa in timpul perioadei de vegetatie.
Excesul de umiditate in aceasta perioada creeaza conditii favorabile pentru dezvoltarea diferitelor boli criptogamice si putrezirea plantelor, mai ales cand temperatura este mai scazuta.
De altfel, este necesar ca plantelor sa li se asigure o vegetatie continua, fara momente de stagnere a cresterii cauzate fie de insuficienta apei, fie de excesul acesteia.
Spre toamna si iarne udatul trebuie facut cu mai multa atentie. Apa este bine sa fie fara substante calcaroase, caci ajunsa pe frunze, in urma evaporarii, lasa pete, dand plantei un aspect neplacut si modifica reactia solului. Apa trebuie sa fie la temperatura camerei.
In faza finala, cand isi fac aparitia un numar din ce in ce mai mare de boboci floriferi, plantele devin si mai sensibile la excesul de umiditate. In acest caz, se uda des,car in cantitati mici de apa, astfel ca tuberculul sa nu fie udat, pentru a nu provoca putrezirea bobocilor si pedunculul frunzelor.
Stropitul. Numarul stropirilor cu apa pe zi este determinat de conditiile meteorologice. Pentru stropire se foloseste apa moale, care sa nu contina var (care dupa uscare lasa pete).
In timpul verii, stropitul se face dimineata pana la ora 8 si se repeta inca o data sau de doua ori dupa orele 16 (avand grija ca frunzele sa nu ramana umede peste noapte), in asa fel incat umiditatea atmosferica sa fie in jur de 75%. In zilele cu nebulozitate puternica nu se mai executa stropitul decat o data pe zi sau din 2 in 2 zile.
Aceasta operatie este strans legata de aerisire si umbrire.
Umbritul. Avand in vedere locul de origine al ciclamenului (planta adaptata conditiilor de umbra si semiumbra de la marginea padurilor), in lunile mai-iunie si mai ales spre vara, cand radiatiile solare sunt prea intense (luminozitatea si si caldura sunt prea mari fata de cerintele ciclamenului), se vor lua masuri necesare de umbrire. Umbrirea se face in asa fel incat sa nu sufere nici de exces, dar nici de lipsa luminii, intrucat ambele sunt daunatoare. 
In lunile iunie si iulie, razele solare cad in unghi drept si au efectul cel mai intens. Cu toate acestea, umbritul nu se face inainte de orele 9, si daca cerul este senin, se poate lasa pana la orele 16.
Aerisirea. Are ca scop schimbarea compozitiei aerului. Ciclamenul are nevoie de mult aer, fapt ce trebuie luat in considerare la amplasarea lui, in special in lunile de vara.
Prezenta aerului cald si uscat este greu suportat de ciclamen. Lipsa aerului atrage dupa sine alungirea si un frunzis moale.
Aerisirea se poate face si in timpul noptii. In zilele prea calde din luna iulie, ea se efectueaza seara, in timpul noptii si dimineata, iar in timpul amiezii (cand sunt calduri mari), caile de acces ale aerului cald sunt inchise, iar plantele sunt umbrite si stropite cat mai des.
La inceputul lunii august, seara in jurul orelor 18 vom lua geamurile de pe plante si le vom pune a doua zi pe la ora 9 dimineata, astfel ca in timpul noptii cultura sa poata beneficia de aerul racaros. Plantelor le place roua, dezvoltandu-se mai sanatos si dand un numar mare de boboci.
Raritul. Ori de cate ori se observa ca plantele se stanjenesc in timpul cresterii se vor rari.
Raritul este o lucrare importanta; asigurand spatiul necesar, ele devin mai viguroase si cu un aspect mai placut. Acest spatiu li se prin rarire odata cu repicatul, plantatul la ghiveci sau transplantatul. Odata cu executarea raritului se vor curati frunzele si portiunile uscate ale plantelor.
Temperatura optima in timpul cresterii si dezvoltarii plantelor este de 15oC. Face exceptie perioada de incoltire a semintelor si cele cca 4 zile dupa ce plantele au fost repicate sau transpalntate, cand temperatura poate fi in jur de 19oC.
Plivitul este o lucrare obligatorie. Ciclamenului ii sunt foarte daunatoare buruienile, deoarece rapesc o mare cantitate din factorii de vegetatie ai acestuia: apa, hrana, caldura, lumina si, totodata, sunt focare pentru boli si daunatori.
Comparativ cu ciclamenul, buruienile consuma cantitati mult mai mari de apa, substante nutritive si se dezvolta mult mai repede umbrindu-l, in special in faza de rasad, provocand etiolarea lui.
Afanatul se executa odata cu plivitul. Mentinerea solului in stare afanta, mai ales dupa udari, cand pamantul formeaza la suprafata o crusta cara impiedica buna dezvoltare a plantelor, are o mare importanta pentru pastrarea in sol a unui regim normal de apa, caldura si aer.
Prin distrugerea crustei se asigura un schimb normal de gaze intre sol si atmosfera, intensificandu-se prin aceasta procesele microbilologice. Pamantul din ghivece se afaneaza cu ajutorul unui betisor care nu se infige prea adanc, pentru a nu vatama radacinile, iar in jurul tubercului se face mai superficial si cu atentie pentru a nu-l descoperii.
Operatia de afanare se face ori de cate ori se formeaza crusta sau un strat de muschi la suprafata, care impiedica patrunderea apei la radacini si schimbul normal de gaze.
Ingrasarea. Daca in amestecul de pamant s-a avut grija sa intre cantitati suficiente de substante nutritive , plantele vor fi alimentate bine pentru primele faze de dezvoltare. Se utilizeaza ingrasaminte naturale, iar in folosirea celor chimice, se cere multa atentie, deoarece excesul lor duce la avortarea butonilor florali, alungirea tijelor florale, micsorarea imunitatii plantelor, la atacul diferitelor boli si mai ale la ofilirea plantei.
Igiena culturala. Se efectueaza ori de cate ori este nevoie si consta in inlaturarea frunzelor ofilite sau ingalbenite, care constituie adevarate focare in raspandirea diferitelor ciuperci si mucegaiuri.
Pentru valorificare, frunzele se sterg de praf sau de alte urme ramase fie de la stropitul serei sau rasadnitelor, fie ca urmare a evaporarii apei care a continut calciu.

Boli si daunatori. Compaterea lor.

BOLI. Majoritatea imbolnavirilor si atacurilor la ciclamen se datoresc defectiunilor de cultura.
Vestejirea ciclamenului. Vestejirea si uscarea sunt cauzate de ciuperca Fusarium oxysporum. Se observa, in general, in lunile calde de vara, deoarece ciuperca se inmulteste la temperatura optima de 27oC si patrunde foarte usor in radacini si tuberculi prin vatamarile cauzate cu ocazia transplantarii.
Primele imbolnaviri apar odata cu zilele calde ale primaverii. Frunzele si bobocii tineri incep sa se ingalbeneasca, in cele mai multe cazuri intr-o singura parte a plantei si apoi se usuca.
Combaterea. Pentru a se preveni raspandirea mai puternica a ciupercii dupa transplantare, temperatura nu se va ridica prea mult, se va aerisi suficient (atmosfera grea favorizeaza aparitia bolii), iar stropirile si umbritul vor fi facute cu grija. Se vor evita solurile umede si grele si ingrasarea excesiva cu azot. Plantele care in timpul vegetatiei prezintasimptome de vestejire trebuie sa fie inlaturate impreuna cu pamant cu tot.
Brunificarrea radacinilor este o boala specifica ciclamenului, cauzata de ciuperca Thielaviopsis basicola, care traieste in pamant atacand radacinile si tuberculul plantelor slabe, stagnate din vegetatie. La cele viguroase atacul nu are lor, mai ales daca pamntul se mentine afanat. Boala se caracterizeaza prin aceea ca frunzele, in special cele batrane, incep sa se ofileasca, se smulg usor si intreaga crestere a plantei stagneaza. Radacinile prezinta pete de culoare neagra-bruna, localizate uniform pe toata intinderea lor. Au, la inceput, un centru albicios apoi se necrozeaza. La un atac puternic tuberculul se inmoaie. Pericolul bolii este mai puternic in lunile iunie-iulie, dupa prima transplantare la ghiveci, cand tuberculul este acoperit de pamant, iar plantele sunt tinute in spatii prea umede si calduroase. De multe ori, excesul de azot le sensibilizeaza, incat atacul acestei ciuperci se poate face mai usor.
Se va evita ingrasarea prea abundenta, udarea excesiva si scaderea brusca a temperaturii solului (datorita apei reci folosita la udat).
Combaterea. Nu se cunosc inca metode eficace de combatere. In momentul depistarii bolii, plantele bolnave se izoleaza si se cultiva separat. Trebuie, insa, create conditii optime de crestere si dezvoltare a plantelor. Se recomanda dezinfectarea stratului de cultura, ghivecelor, laditelor si serelor. La repicat, daca se observa ca tinerele plante prezinta pe radacini portiuni brunifiate, acestea se vor elimina. O buna aerisire a substratului ajuta plantele sa-si refaca radacinile pierdute.
Putrezirea este provocata de ciupercile Pythium de baryanum si Rhizoctonia solani. Aceste ciuperci ataca, in primul rand, plantele tinere. Baza petiolului frunzelor, deasupra tuberculului, se brunifica si putrezeste, dupa care plantele cad si pier. Tuberculii prezinta, in cele mai multe cazuri, pete bruna adancite, in timp ce radacinile raman sanatoase. Pot fi atacate si plantele mari. Cipercile se introduc odata cu pamantul folosit la semanare, resturi de plante etc. Inmultirea ciupercii este favorzata de umiditatea mare a pamantului, temperatura prea ridicata, insuficienta aerisire, lipsa de lumina, distantele mici intre plante, folosirea semintei de proasta calitate, insuficienta prelucrare a solului etc.
Combaterea. Pentru a preveni atacul este necesar ca, in primul rand, sa asiguram conditii optime cresterii plantelor (aerisire, asigurarea luminii etc). de asemenea, semanatul si plantatul nu se vor face la distante prea mici. Umiditatea nu trebuie sa fie prea ridicata, iar materialul va fi ales sanatos si de buna calitate. In plus, este necesar sa dezinfectam vaseole de pamant, substratul de pamant etc.
Mucegaiul cenusiu al ciclamenului este provocat de ciuperca Botrytis cinerea. Conditiile optime de dezvoltare a acestei boli se intalnesc in lunile de iarne. Ea se manifesta prin putrezirea pedunculilor si chiar a frunzelor si florilor in intregime, iar bobocii florali nu se mai deschid, se brunifica si se usuca.
La suprafata organelor atacate se formeaza o pasla alba cenusie, care nu este altceva decat miceliul ciupercii, la suprafata careia se dezvolta, mai tarziu, corpii de fructificatie. Se poate observa ca la soiurile cu flori albe si roz, aceste pete sunt rosiatice, iar la cele cu flori rosii inchis sunt aproape transparente. De asemenea, centrul petalelor se usuca si se coloreaza in brun cenusiu. Dezvoltarea ciupercii este favorizata de excesul de umiditate si insuficienta luminii. De aceea, pentru a preveni atacul, se recomanda o aerisire puternica si lumina suficienta. 
Combaterea. Se va asigura o umiditate moderata si o aerisire buna. Pente noapte plantele nu trebuie sa ramana umede, iar organele lor atacate se vor inlatura.
Fainarea. Este o boala destul de periculoasa, care ataca, in special, frunzele. Apare la inceput sub forma de pete acoperite cu pulbere fainoasa, alba sau cenusie. Petele devin, apoi, mai vizibile, dimensiunile lor cresc si impreuna cu stratul fainos (constituit din miceliu si sporii ciupercii), in scurt timp, poate acoperi suprafata intregii plante.
Ciupercile care produc fainarile se pot dezvolta nu numai pe timp umed, ci si cand umiditatea aerului este redusa (sub 70%). Fainarea produce distrugerea tesuturilor atacate, impiedicand , astfel, desfasurarea normala a unei serii de procese fiziologice ale plantei. Ea poate provoca distrugerea partiala sau totala a plantelor.
Combnaterea. Organele bolnave se aduna si se ard.
Un fenomen care se mai poate intalni in cultura ciclamenului este inflorirea sub nivelul frunzelor, cauzata fie de boli fiziologice, fie din cauza unei proaste ingrijiri in decursul culturii (lipsa de umiditate din timpul infloritului, tinerea lor la o temperatura scazuta sau udate cu apa prea rece).
In timpul iernii, apa de udat si stropit trebuie sa fie mai rece decat mediul inconjurator (temperatura apei trebuie sa fie cuprinsa intre 16 si 18oC).
Lipsa de apa impiedica dezvoltarea normala a plantelor, si, ca urmare, tijele florale nu mai cresc in lungime si florile apar sub nivelul frunzelor.
Putrezirea tuberculului poate surveni nu numai in urma atacului bolilor respective, ci si din cauza excesului de umiditate.
Insuficienta luminii, temperatura ridicata, au ca efect obtinerea de plante cu pedunculii frunzelor alungiti si limbul mic.

DAUNATORI. Cei mai periculosi dusmani sunt paduchii de frunze (afidele). Sug frunzele tinere si mugurii florali. Plantele sunt pipernicite si se deformeaza. Pagubele pot si mari, deoarece afidele nu vietuiesc izolat, ci in colonii.
Trebuie stiut ca apart doua generatii, una sexuata si alta partenogenetica (oua nefecundate). Generatia sexuata se compune din mascul si femela care apare toamna. Dupa actul sexual, femelele depun oua si iernarea are lor sub aceasta forma.
Primavara, apare din ouale iernate generatia partenogenetica. Aceasta este formata numai din femele care nu depun oua ci nasc pui fara a fi fecundate, iar urmasii sunt, de asemenea, numai femele care au posibilitatea, la randul lor, de a naste pui vii.
Pe vreme uscata si calduroasa, aceasta inmultire are lor continuu si rapid (numarul nasterilor este extrem de mare).
La ciclamen apar exclusiv numai afide verzi. Rasadul tanar este in pericol mai mare.
Dezvoltarea afidelor este favorizata de caldura si uscaciune. Trebuie sa luam masuri pentru a mentine o temperatura mai scazuta, insa, cu multa griga, pentru a nu stagna cresterea plantelor tinere. De asemenea, vom mentine si o umiditate relativ mare.
Combaterea. Cu produse chimice de la florarie. Se poate folosi si o emulsie cu care se va stropi planta, formata din sapun si nicotina (tutun) in concentratie de 0,15%. Nu se recomanda ca aceste preparate sa fie folosite in orele cu stralucire puternica a soarelui (caci se pot provoca arsuri frunzelor) si nici atunci cand frunzele sunt umede, caci se dilueaza solutia.
Tripsul este, de asemenea, intanlit in cultura ciclamnului. Daunatorul este lung de cca 1mm, cu 7 picioare si 4 aripi. Ouale sunt depuse in tesutul vegetal. Dezvoltarea dureaza 20-30 zile. Apar pe frunze si petale sub forma unor striatiuni inguste mici, intrucat aripile insectelor sunt una peste alta in stare de repaus, iar coloritul este maro spre negru. Piesele bucale au o forma tubulara dotate cu organe pentru intepat si supt, cu ajutorul carora insecta extrage seva plantelor. Femela are la ultimul inel abdominal, un organ anex cu care ridica epiderma la plante in forma de punga, pentru a-si depune ouala.
Durata ciclului de dezvoltare de la ou pana la insecta este de cca 4 saptamani. Este posibila si inmultirea prin partenogeneza. Asa se explica faptul ca tripsul se inmulteste estrem de repede si se gasesc la o planta atacata toate stadiile de dezvoltare ale insectei.
Este des intalnit la partea inferioara a frunzei si prefera pe cele tinere. Atacul se poate intalni si la bobocii floriferi (unde ei traiesc intre petale).
Inmultirea lor este favorizata de uscaciune si caldura.
Combaterea se face cu produse chimice ce se gasesc la florarii.
Gargarita. Larvele rod fie radacinile, fie tunerculii sau chiar frunzele tinere. Plantele atacate se ofilesc brusc si mor. Deoarece traiesc in sol, se observa mai greu si numai atunci cand ciclamenul se ofileste. Uneori, se poate crede ca planta este ofilita din cauza uscaciunii, dar miscand-o se poate constata ca radacinile au fost mancate. Prezenta acestor larve este recunoscuta si prin aceea ca dimineata se observa resturi de frunze mancate.
Ele ataca in timpul noptii, iar ziua stau ascunse in pamnt in apropierea plantelor. Daca scoatem planta din ghiveci, putem observa, in majoritatea cazurilor,ca sub tubercul se gasesc 6-12 larve. Larva are 12 mm lungime, fara picioare, de culoare aproape alba curat, cu un cap brun (de multe ori se crede ca sunt larvele carabusului), ierneaza in pamant, unde primavara trece in stadiul de nimfa. Adultul este un gandac negru cu trompa lata, lunga de 1 cm, care in majoritatea cazurilor, in timpil noptii, roade partile aeriene ale plantelor.
Larvele dunt aduse odata cu pamantul.
Combaterea. Ca mijloc preventiv se reco,manda folosirea de pamnturi tratate. Larvele si gandacii care se observa de culeg si se distrug.
Omizi de pamant, omizi cenusii, larve de buha semeneturilor sunt de culoare cenusie pamantie, glabre, groase si carnoase, cu o lungime de 4-5 cm si poseda 16 picioare. In cursul zilei ele se mentin mai mult la baza plantelor, unde se ascund, iar noaptea ataca frunzele si tuberculii.
In cele mai multe cazuri, larvele se introduc odata cu substratul de cultura.
Combaterea. Se dezinfecteaza solul sau se stropesc plantele cu substante chimice.
Acarienii. Acarienii ciclamenului sau alti acarieni inruditi, inteapa epiderma inferioara a frunzelor si o deformeaza. In functie de intensitatea atacului, plantele pot sa se opreasca din dezvoltare sau sa se usuce complet. Pedunculul florilor, uneori, se recurbeaza si, din aceasta cauza, planta infloreste sub frunze. Pe partea inferioara a curburii, epiderma se suberifica si crapa. De cele mai multe ori acarienii se afla in mugurii florali si foliari, unde este o umiditate convenabila lor.
Combaterea se face cu solutii chimice.
Viermele sarma este un alt daunator care provoaca, uneori, pagube prin roaderea frunzelor si a pedunculilor tineri. Atacul este usor recunoscut prin excrementele lasate pe frunzele mancate. Adultii pot fi identificati supa saltul lor specific, facut printr-o destindere brusca a corpului (atunci cand sunt pe spate), concomitent producand si un mic zgomot.
Viermii ajung la maturitate pana la 2 cm lungime, au corpul cilindric, filiform, foarte chitinos, au culoare galbena portocalie.
Combaterea se face cu solutii chimice.
Viermele radacinilor. La frunzele aracate de viermele radacinilor incepe, in prima faza, sa se ingalbeneasca marginea, ca apoi, aceasta culoare sa o capete intreaga frunza. Pe radacini apar umflaturi, care pot atinge cca 5-6 cm diametru si care se maresc pe masura aparitiei larvelor.
Umflaturile sunt efectul intepaturilor si inocularii in tesuturile radacinilor a anumitor substante toxice.
Masculul este filiform, cu corp cilindric si poate atinge 2 mm. femela are corpul in forma de para, lung pana la 1,2 mm, avand culoarea alba stralucitoare.
Inmultirea se face mai mult partenogenetic, deoarece masculii sunt in numar mai mic decat femelele. 
Combaterea se face cu multa grija, mai ales ca este un daunator de carantina. Se utilizeaza o solutie dezinfectanta.

Feriga

Ferigile sunt plante erboase cu rizom, fara flori, al caror efect decorativ il constituie frunzele de diferite forme. Tulpinile sunt orizontale sau erecte, subterane sau aeriene. La inceput frunzele sunt rulate, penate compuse sau intregi. Pe fata lor inferioara sunt spori grupati in sori de forme diferite, acoperiti sau nu cu o membrana. Sporii, in urma germinarii, dau protale de culoare verde, foliacee, cordiforme, pe care se formeaza organele sexuale. Noua planta apare in urma fecundarii celulei ou continuta in aceasta.
Sunt mult raspandite in apartamente si holuri, deoarece au putine pretentii fata de lumina. Sunt raspandite de la tropice pana in regiunile nordice. Majoritatea speciilor cultivate provin din padurile tropicale si subtropicale, deci, in conditii de cultura le vom asigura un loc semiumbrit sau umbrit calduros, cu umiditatea aerului ridicata, cu o buna aerisire, ferite de curenti de aer si un pamant bogat in humus, cu reactie acida. Au nevoie de o mare cantitate de apa tot timpul anului (de dorit apa de ploaie sau dedurizata).
Genuri de ferigi mai des intalnite:

ADIANTUM L. ? ADIANTUM

Este originar din partea tropicala a Americii. Plantele cu frondele foarte decorative, fapt pentru care sunt foarte cautate de decoratorii florali, la confectionarea buchetelor de flori. Se poate cultiva ca planta la ghivece, dar conservarea sa nu este prea usoara. Creste bine intr-o atmosfera cu umiditate ridicata si o temperatura de cca 18oC. Vor trebui sa fie scufundate cu regularitate in apa sau udate in asa fel incat balul de pamant sa se mentina usor umed. Iubeste lumina, dar nu razele directe ale soarelui. O metoda foarte buna pentru alimentarea plantei cu apa este ca baza ghiveciului sa stea intr-un vas cu apa.
Schimbarea plantelor la ghivece mai mari se poate face inainte ca frondelelel tinere sa se dezvolte, ceea c e corespunde cu luna februarie-martie. Cu aceasta ocazie se face si inmultirea plantelor prin divizare, inlaturandu-se totodata si eventualele radacini pasloase, care au un efect negativ in dezvoltarea plantelor.
Dupa ce se asigura un drenaj bun, prin asezarea unui strat de nisip peste ciobul de pe fundul ghiveciului, se umple cu un amestec de pamant format din pamant de padure fibros sau pamant de frunze, turba si mranita bine descompuse. Inmultirea se mai poate face si prin spori, dar este mult mai inceata. Semantul se poate face tot timpul anului, dar conditiile optime sunt primavara si toamna. In momentul aparitiei primei frunzulite se face repicatul in amestecul de pamant descris mai sus.
In perioada de vegetatie (vara) necesita o cantitate destul de mare de ingrasaminte.

ASPLENIUM L. ? ASPLENIUM

Aceasta frumoasa planta decorativa are peste 300 de specii, cu o multime de soiuri. Se cultiva usor si se pastreaza mult timp intr-un loc incalzit normal. Cere o atmosfera calda si umeda. Pentru a se creea aceasta ambianta se impune pulverizarea apei calde pe frunze(nu apa rece deoarece se depreciaza frunzele). Trecerea la alte ghivece se face la inceputul primaverii. Prefera pamantul de ericacee, insa se poate cultiva cu succes si intr-un amestec de 2 parti pamant de frunze si 1 parte pamant de turba, 1 parte pamant de brazde de iarba si putin nisip. Ghivecele trebuie sa aiba asigurat un drenaj bun. Pentru inmultirea rapida, ne vom folosi de mugurii foiosi, care se dezvolta pe frondelele majoritatii speciilor, pe care ii detasam in momentul cand au cateva frunzulite pana in 4 cm lungime. Pentru ca sa formeze radacini, ii repicam si dupa cateva luni se pot planta in ghivece de 5-7 cm diametru.
Inmultirea prin diviziune se face atunci cand nu avem cantitati prea mari.

BLECHNUM L. ? BLECNUM

Acest gen are multe specii atat erbacee cat si arborescente. Blechnum brasiliense se cultiva in sera temperata. Are trunchi gros, cca 80 cm inaltime, avand in varf palee de culoare bruna. Frondelele, unite intr-un manunchi, sunt destul de numeroase, cele sterice ffind mai mari ca cel fertile.
Blechnum orientale, se cultiva in sera rece, are frondelele mai mari ca la specia precedenta. Inmultirea acestui gen se face prin spori si sunt, in general, ferigi pentru sere temperate.

NEPHROLEPIS SCHOTT. ? NEFROLEPIS

Este originara din America tropicala. Este una dintre cele mai decorative plante a caror durata de vegetatie poate fi foarte lunga. Este o planta destul de pretentioasa, mai ales fata de caldura (18-22oC), insa se acomedeaza destul de bine si la temperaturi scazute. In comparatie cu alte ferigi, vegeteaza mai mult iarna, iar vara prefera sa stea in repaus.
O umiditate mai mica de 40% poate duce la uscarea plantei. se poate uda si pe frunze, de obicei dimineata,m astfel ca noaptea sa fie zvantate. Pentru a se evita uscarea plantei se poate aseza ghiveciul intr-un vas mai mare, umplut cu turba, care se va mentine permanent umeda. Rizomii plantei sunt de marime mijlocie, insa foarte ramificati, din care majoritatea dau stoloni cu frunze elelant curbate. Planta cere un ?pamant bine ingrasat cu mranita, la care se adauga turbe, nisip, astfel incat sa se asigure un drenaj bun. 
Se poate trece la alt ghiveci in fiecare an, cu care ocazie se face si divizarea plantei, mai ales primavara. In acest caz ii vom asigura vigoarea necesara, prin udari saptamanale, cu ingrasari diluate. In iarna, administrarea ingrasamintelor se va diminua. Vara, se va uda cu regularitate, evitand expunerea plantelor la soare. Unele specii se pot inmulti prin spori sau stoloni.
Se poate folosi ca planta de apartament in diferite vase, in jardiniere cu plante floricole, iar frunzele taiate la aranjarea buchetelor si vazelor cu flori. PLATYCERIUM DESV. ? PLATICERIUM

Aceasta feriga este foarte cunoscuta sub numele de Corn de cerb sau Corn de elan, datorita formei frunzelor. Provine din zonele tropicale ale Australiei, este planta epifita, avand nevoie de multa caldura (20-22oC) si umiditate. Insa, sunt soiuri carora le priesc si temperaturi de 12-14oC.
In tara de origine creste pe copaci, fara sa fie planta parazita. Se poate cultiva in ghivece si pe ramuri de copaci. Are foarte multe specii.
Platicerium are doua feluri de frunze de cuolare maro, care au rol de acoperire. Sub acestea se gasesc radacinile. Daca au crescut prea multe una peste alta, se descompun, dand nastere humusului. Nu se vor stropi sau sterge frunzele deoarece prezinta niste perisori absorbanti.
Pamantul trebuie sa fie bine aerisit (radacini de ferigi, frunze putin descompuse si muschi de padure). In lipsa acestor materiale putem folosi ace de brad, pe care le amestecam cu frunze tocate. Udatul cu ingrasaminte diluate este foate necesar ferigii.
Se vor proteja de razele directe ale soarelui. Inmultirea se face prin samanta sau diviziune, detasand tinerele plante, care trebuie sa fie inzestrate cu un manunchi de radacini.

POLYPODIUM L. ? FERIGUTA

Aproape toate ferigile genului Polypodium sunt plante apartinand padurilor tropicale si subtropicale, din locuri umbroase si umede. Poate fi socotit cel mai important gen al familiei ale carui specii sunt raspandite pe toate continentele. Pe rizomi sunt inzestrate frondele, in general, simple, avand pe partea lor inferioara soriile mari si rotunde.
Au crestere viguroasa si rezista la seceta.
Din numarul mare de specii, numai cateva sunt cultivate.
Polypodium aureum isi are originea in sudul Americii. Aceasta specie este mai frumoasa, impunatoare si, totodata, cea mai raspandita in cultura. Varianta glaucum hort. are cea mai mare valoare comerciala, datorita foiajului sau cu reflexe albastrui.
Planta poate atinge dimensiuni destul de mari in stadiul adult. Tinerele flori sunt moi si plapande (fragile), de aceea trebuie evitate raniel. In apartament se asaza in locuri cu temperatura normala. Frunzele se uda in fiecare zi cu apa calda. Pentru a se obtine plante viguroase, vara se uda din abundenta, iar iarna moderat, fara a le lasa sa se usuce complet.
Sub frondele (frunze) putem vedea aparand pungile brune in relief de fiecare parte a nervurii mediane. In ele sunt soriile sau centrele de formare a semintelor (sporii). Ferigile, in general, sunt sensibile la Coccus cacti (insecte protejate printr-o carapace bruna). Putem sa indepartam aceste insecte fie stergand cu buretele frunzele atacate, fie tratandu-le cu insecticide din comert. Balul tuturor ferigilor se va mentine umed totdeauna, iar transplantarile se recomanda sa se faca primavara, intr-un amestec de pamant format din parti egale: pamant de padure, turba si pamant de frunze. Se mai poate adauga putin nisip si compost, pentru a asigura un drenaj bun. Ghivecele trebuie sa fie bine drenate, mai late decat inalte, pentru a permite rizomilor sa se dezvolte. Nu suporta razele directe ale soarelui. In mod obisnuit, se inmulteste prin spori. Plantele adulte le putem diviza primavara, odata cu schimbarea sau transplantarea la alt ghiveci.

POLYSTICHUM ROTH ? FERIGA

Prefera locurile umbrite si putin calde. Frunzele se uda foarte des cu apa calda. Chiar in locurile neincalzite, in timpul iernii, se poate cultiva cu usurinta. Acesta planta are o vegetatie viguroasa. Pentru a se mentine o vegetatie buna din primavara pana in toamna se pot administra ingrasaminte diluate periodic, la cca 15 zile. Se pot schimba in fiecare primavara la alte ghivece, intr-un amestec de pamant format din parti egale: pamant de padure, turba si pamant de frunze cu adaus de nisip sau compost, pentru asigurarea unui bun drenaj. Se poate pune la partea inferioara a ghiveciului cioburi de sticla sau pitris. Se inmulteste prin diviziune, primavara si prin spori.