Una dintre cele mai frumoase flori anuale originare din China, Callistephus chinensis, planta erbacee cu tulpin ahispida si bine ramificata, erecta, garnisita cu frunze alterne, cele inferioare petiolate si cele superioare sessile, de forma oval-spatulata, profound dintate.
Florile, solitare la varful ramurilor, cele marginale lingulate si divers colorate, cele centrale tubuloase, de culoare galbena, sunt dispuse in mari si frumoase capitule. Florile Callistephusului se aseamana mult (de unde si denumirea lor) cu cele de bujor, de trandafir, de crizantema. Culorile sunt foarte variate: de la alb pana la rosu inchis, de la albastru pana la violet inchis.
Callistephus se poate imparti dupa inaltimea plantei, marimea si forma florii, in mai multe grupe se soiuri:
- cu crestere pitica 25 - 30 cm inaltime;
- cu crestere mijlocie 35 - 40 cm;
- cu crestere inalta 45 - 75 cm.
Inmultirea se realizeaza numai prin seminte (a caror putere de germinare este de 3 ani), semanate in rasadnite, in lunile martie-aprilie si afar ape brazed, incepand din aprilie. Pentru a obtine un rasad viguros, samanta se va imprastia rar (pentru ca rasadul sa aiba sufficient loc sa se dezvolte).
Se va acoperi samanta cu un strat subtire de nisip sau pamant foarte nisipos si, cand rasadul va avea 2-3 frunzulite, se va repica. La loc definitive se va planta la distanta de 25-50 cm, depinzand de specie, pe la inceputul lunii mai.
Sunt plante erbacee, anuale si vivace, originare din sudul Europei, nordul Africii etc. Plantate in parcuri pe platbande, ronduri, combinate cu alte plante, ies bine in relief datorita culorii luminoase ale florilor. De asemenea, se cultiva si pentru flori taiate. Calendula officinalis are tulpina cu un miros particular, fragile, erecta, ramificata, inalta de 35 - 45 cm., pe care sunt inserate frunzele alterne oblonge pana la lanceolate, sessile, cu marginile ciliate. Florile de culoare variata: alb, galben pana la un rosu portocaliu, sunt dispuse in mari capitule terminale. Infloreste din iunie pana la inghet.
Se inmulteste prin seminte (puterea de germinare este de 4 ani), semanate afara, pe brazed din martie pana in mai, de unde se planteaza la distanta de 25 - 35 cm la loc definitive, pe un teren expus la soare.
Sunt foarte rezistente atat la transplantat cat si la ingheturile trecatoare de 2°- 4° C.
Impatiens
Gen cuprinzand numeroase specii, originare majoritatea de prin muntii Asiei, foarte putine din Africa, nordul Asiei, America de nord si Europa, sunt plante erbacee sau sufrutescente.
Impatiens balsamina, planta cu tulpina inalta de pana la cca 60 cm, suculenta, noduroasa, labra, pe care sunt inserate frunzele cele inferioare opuse, cele superioare alterne, toate lanceolate, dintate pe margini. Florile dispuse intr-un ciorchinefoliaceu foarte alungit, sunt mari, pintenate, axilare, scurt pedunculate, cu un colorit foarte variat: unicolor, alb, caramiziu, crem, rosu aprins, liliachiu sau baltat, marmorat punctat, stropit etc. In ansamblu, planta are un aspect piramidal. Infloreste din iunie pana in toamna. Pentru inmultire se seamana (samanta are putere de germinatie de 6 ani) direct in rasadnita temperata la sfarsitul lunii martie sau inceputul lui aprilie. Semintele vor rasari in cca 8 zile. Pentru a evita putrezirea coletului, la inceput vom mentine rasadul mai uscat. Prin mai, rasadul se va planta la distanta de 30-50 cm la loc definitiv. Transplantatul il suporta foarte bine.
Plante anuale sau vivace, cu frunze mari, late si flori tubuloase, intrunite in panicule, erbacee sau sufrutescente pana la arbusti, isi au originea prin America de est se cea subtropicala si Australia.
Nicotina alata, are tulpina inalta, de 80-150 cm, de la baza ramificata, pe care sunt inserate frunzele alterne, sesile, cele inferioare inguste la baza sunt oblong lanceolate, lung acuminate, putin ondulate pe margini.
Florile numeroase, dispuse in raceme, formeaza o panicula mare la verful tulpinii. Ele se deschid numai in tinpul noptii. Infloreste din iunie pana toamna tarziu, cu un miros deosebit de placut, mai ales in aerul diminetilor si noptilor de vara. Semanatul (puterea de germinatie a semintelor este de 4 ani) se face in rasadnite calde sau in cutii pe la inceputul lui martie pana in aprilie. Semintele rasarind in cca 15 zile, iar rasadul dezvoltandu-se foarte repede, se va proceda la repicat cat de curand. La loc definitiv vom planta numai rasadul viguros, pe distanta de 40-60 cm, pe la inceputul lui mai, intr-un pamant humos, adanc lucrat si expus la soare.
Dupa plantare, se recomanda sa se puna in jurul plantelor un strat de balegar de rasadnita jumatate descompus, care va contribui la mentinerea umiditatii in pamant. In timpul verii vom uda patrunzator.
Craite
Plante anuale, putin pretentioase, erbacee, cu frunze penate, flori mirositoare de culoare galbena, portocalie, brun inchis, cu inflorire bogata pana toamna tarziu, sunt originare din tinuturile calde ale Americii.
Tagetes erecta, originar din Mexic. Are tulpina inalta de 45 cm la 75 cm, robusta si ramificata, pe care sunt inserate frunze opuse, penatisectate si florile de culoare galbena, dispuse in capitule reunite in corimbe, cele marginale lingilate, iar cele centrale tubuloase.
Tagetes patula, ce formeaza tufe compacte, inate de la 30 la 60 cm, de la baza ramificate, cu frunze glabre, alterne, cu diviziuni lanceolat ascutite, penatisectate. Florile, dispuse in capitule solitare, lung pedunculate, sunt de culoare maro catifelat, cu margini galbene.
Tagetes tenuifolia, planta cu crestere de tufa ramificata, inalta de 60-70 cm. Are frunze opuse sau alterne, penatisectate si flori numeroase, dispuse in capitule mici de culoare galben-portocalii, galben oranj. Infloreste din iulie pana in toamna.
Pentru a obtine craite mai drvreme se seamana (puterea de germinatie a semintelor este de 4 ani) prin martie, in rasadnite calde. De vor repica afara, la locul definitiv. Mai simplu este semnatul afara, la jumatatea lunii aprilie (ferinsu-se de brume).
Gen cuprinzand peste 150 specii originare din diferite parti ale lumii.plante de primavara foarte raspandite, cu inflorire timpurie si de lunga durata, erbacee, cu flori divers si viu colorate, se folosesc in mici ronduri, parcuri etc. Desi sunt plantele cele mai bune de primavara, dupa dorinta, se pot obtine pansele inflorite tot timpul anului, din primavara pana toamna, cu exceptia zilelor calduroase de vara.
Viola X wittrockiana, pansea, planat bianuala, foarte comuna in gradini si parcuri, caracterizata prin tulpini de la baza ramifiacate, inalte, de pana la 20 cm, garnisite cu frunze dantelate, cele superioare oblonge sau lanceolate, cele inferioare oval-cordiforme, prevazute cu doi stipuli foliacei. Ramoificatiile sunt terminate printr-o floare purtata de un peduncul lung, cu 5 petale inegale, de un colorit foarete divers, uneori unicolore, alteori panasate, striate sau patate de mari pete mai inchise decat fondul. Obisnuit, petala inferioara, mai mare decat celelalte, prezinta pe partea din afara, la baza, un fel de pinten. Coloritul tipic al limbului este violet, galben si alb, iar caliciul este compus din 5 sepale lanceolate. Fructul este o capsula care se deschide la maturitate in 3 valve, lasand sa cada semintele galbui sau brune.
Panselele sunt plante foarte predispuse variatiilor, votiv pentru care azi exista un numar important de soiuri.
In scopul inmultirii, semintele (a caror putere germinativa este de cca 2 ani) se seamana prin iulie-august in rasadnite reci, unde trebuie sa stea la semiumbra. Semintele se acopera, pentru mentinerea umiditatii, cu un strat subtire de mranita bine descompusa sau nisip.
Prin septambrie, rasadul se va repica tot in rasadnita sau afara la distanta de 16-18 cm.
Gaillardia
Gen care curprinde un numar relativ mic de specii, originare din America Centrala si America de Nord; sunt plante erbacee, mai mult vivace, cu inflorire bogata si de lunga durata (toata vara si toamna). Florile sunt de culoare portocalie si rosir. Sunt plante inalte de cca 50 cm.
Cel mai usor putem inmulti flutureii prin seminte, a caror putere germinativa este de 2 ani. Vom semanan in primavara (prin mai). Semintele vor rasari in cca 15 zile, dar abia in primavara urmatoare se vor planta la loc definitiv (intr-un pamant uscat, afanat si expus la soare), la distanta de 35-45 cm. Se mai poate inmulti si prin butasi (din mai pana la sfarsitul verii), inradacinati in nisip in ghivece, plantandu-i afara, dupa ce s-au prins si aclimatizat.
Inmultirea se mai poate realiza si prin divizare, primavara.
Gen foarte bogat in specii, originare din regiunile alpine ale Europei, regiunile temperate ale Asiei si mai putine din America de Nord. Sunt plante erbacee, scunde, 20-30 cm inaltime, cu flori hermafrodite, de culori variate, deseori mirositoare, dispuse in umbele, capitule sau verticil, frunze dispuse in raozeta bazala si fructul, o capsula ovala sau globuloasa, contine seminte numeroase.
Primula acaulis, cu talie mica, 10-15 cm inaltime si frunze foarte radicale, pe partea inferioara paroase, de forma oval oblonge, dintate, pierdute in petiol.pedunculii ce apar printre frunze, sunt subtiri, lanosi si poarta in varf o singura floare. Florile de un galben luminos, ao o pata portocalie la baza limbului, la planta salbatica. La varietatile horticole, insa, se intalnesc o gama intinsa si variata de culori: flori portocalii, roz deschis, rosu deschis si inchis, violet, alb curat etc, majoritatea avand o pata galbena sau portocalie in centrul florii. Infloreste din martie-mai si creste pe locuri mai umbrite.
Inmultirea primulelor se realizeaza prin despartirea tufelor, primavara (martie) sau prin iulie, dupa inflorire, plantand la loc definitiv, la semiumbra, in pamant luto-humos, bogat in substante nutritive, umed; si prin seminte (a caror putere de germinatie este de cca 2-3 ani). In primavara ce urmeaza, rasadul se planteaza afara, urmand ca in toamna sa fie plantat la loc definitiv.
Anemone
Sunt plante vivace rizomatoase sau tuberculiforme, cu partea subterana turtita, originare din regiunile temperate si reci ale emisferei nordice. Se cunosc cca 130 de soiuri. Cand joase, cand inalte, cu tije care variaza intre 15 si 30 cm, anemonele constituie tufe de frunze divizate abundant mai ales la baza lor, posedand flori de culori vii, simple sau duble, inclinate sau nu, totdeauna foarte apreciate. Infloresc primavara.
Anemonele cer un sol usor, bine drenat, bogat in substante hranitoare, prefera locurile cu semiumbra dar se pot cultiva si la soare. Suporta cu usurinta temperaturile scazute, totusi peste iarna se recomanda sa fie acoperite cu un strat subtire de paie sau frunze. Anemonele se pot inmulti prin seminte, despartirea tuberculilor sau prin diviziunea tufei. Semanatul se face din aprilie pana in august in vase de pamant sau ladite care se umplu cu pamant usor si bogat. Dupa semanat, semintele se acopera usor cu pamant. Tinerele plante fie ca se planteaza in toamna si iarna si se acopera cu un strat de frunze, iar in aprilie deja pot da flori, fie ca se lasa in rasadnite reci, fara sa fie replicate (protejate de inghet, caci ele rezista la cateva grade sub zero). La sfarsitul lunii martie inceputul lunii aprilie cand plantele au inceput sa creasca, se uda din abundenta, li se administreaza ingrasaminte iar in iulie dupa ce udatul se rareste si planta intra in repaus, bulbii se pot scoate, se depoziteaza in incaperi racoroase si uscate unde pot ramane 2-3 sau chiar mai multi ani. Plantele inmultite prin diviziunea tuberculilor infloresc in primul an. Se recomanda ca aceasta operatie sa se faca in perioada de repaos a tuberculilor. Plantatul se face primavara si mai frecvent toamna, deoarece pot inflori in primele zile ale primaverii, insa inainte de punerea lor in pamant se vor tine in apa calda cca. 24 ore. Deoarece tuberculii sunt foarte fragili trebuie manipulati cu cea mai mare atentie. Distanta de plantare este de 20-25 cm. si adancimea de la 5 la 8 cm. Daca se planteaza in septembrie octombrie, se acopera cu frunze sau muschi peste iarna si pot inflori din aprilie pana in iunie, iar daca se face plantatul in aprilie, inflorirea poate avea loc in octombrie insa florile sunt de proasta calitate. Plantarile se fac in soluri bine lucrate si ingrasate cu gunoi de bovine.
Pentru cultivrarea la ghivece se planteaza la 2-3 cm adancime. Cand plantele sunt in plina vegetatie li se administreaza ingrasaminte, se uda si se umbresc cand razele soarelui sunt puternice.
Dupa terminarea infloritului plantele parcurg o perioada de repaus. Se intrebuinteaza la decorarea parcurilor, gradinilor si ca flori taiate.
Lacramioarele sunt des Intalnite in tara noastra in padurile nu prea umbroase si cultivate in locurile umbrite ale gradinilor de pe langa casa.
Sunt plante vivace cu rizomi trasanti de 24 cm lungime din care pornesc frunzle de un verde ca iarba, lanceolat eliptice. Din mijiocul frunzelor in aprilie-mai porneste tulpina, de cca 25 cm inaltime, care poarta o inflorescenta cu flori globuloase, campanulate, de culoare alba, cu miros placut. 0 inflorescenta poate sa aiba pana la 13 flori, care atarna ca niste clopotei la capatul unor pedunculi lungi de 1 cm. Diametrul unei fori este de 5-8 mm. La baza fiecarui peduncul exista o mica frunzulita. Se pot intalni in cultura soiuri cu flori involte, albe (Plena); cu flori roze (Rosea); cu frunze panasate (?Variegata?).
LacramioareIe se cultiva in aer liber, intr-un teren usor, adanc lucrat, bine ingrasat si umed. Pentru obtinerea unui procent cat mai mare de muguri floriferi, se recomanda solurile calde, lmbogatite cu turba si mranita (bine descompuse), caci altfel florile apar mult mai tarziu. Terenul trebuie sa fie curat, fara buruieni, deoarece din anul al 2-lea de cultura, cand rizomii impanzesc solul pana aproape de suprafata, lucrarile de intretinere nu se mai pot face. Suporta pH-ul de 6.5, insa cel optim este pH5.
Inmultirea lacramioarelor se face prin seminte si prin diviziunea rizomilor. In primul caz, semanatul se face din aprilie pana in iunie sau imediat dupa ce au ajuns la maturitate, in ghivece sau in ladite, intr-un pamant usor. Se intrebuinteaza numai in ameliorarea pentru obtinerea de noi soiuri.
Inmultirea prin diviziunea rizomilor este cea mai usoara si deci, cea mai folosita. Dupa 2-3 ani de cultura, in luna octombrie sau noiembrie, pe timp uscat, cand frunzele s-au uscat complet, se scot rizomii din pamant si se sorteazs, alegandu-se de o parte cei cu muguri floriferi, care se recunosc prin faptul ca sunt mai bine dezvoltati, rotunjiti, scurti si grosi.
Ceilalti rizomi, care au muguri conici, ascutiti, sunt nefloriferi si se planteaza imediat pa brazde de la 1,20 m latime in cate 6 randuri, Ia 20 cm intre randuri si 5 cm pe rand (cca 800 000 muguri vegetativi Ia hectar), astfel incat varful mugurelui sa fie mai jos decat nivelul pamantului cu cca 2 cm. La fiecare 5-6 randuri se lasa o poteca lata de 40 cm, pentru a permite executarea lucrarilor culturale necesare. Peste brazde se asterne un strat de mranita de 3 cm grosime, care apara plantele de ger si constituie, totodata o buna sursa de hrana. Primavara sau Ia inceutul verii se administreaza ingrasaminte organice lichide iar in a doua jumatate a luni august, ingrasaminte minerale lichide, sarace in azot. La plantarea din toamna, cand iernile sunt umede si insotite de ingheturi si dezgheturi repetate, pot intervieni pierderi mari. In aceste situatii, se prefera plantarea de primavara, pastrand mugurii din toamna peste iarna in locuri ferite de inghet. Pentra a se obtine muguri floriferi in fiecare an este necesar sa facem plantari anuale.
Datorita gingasiei si parfumului lor se numara printre cele mai indragite flori. Ele pot fi intrebuintate in buchetele, se pot aranja cu sau fara radacini in diferite vase sau pot fi prezentate chiar in ghiveci daca acesta se va introduce intr-un gaspou de ceramica. Mai pot fi folosite in vaze mici ca floare taiata la decorarea apartamentelor.
Dalia
Poate fi folosita in parcuri si gradini, plantata singura sau cu alte flori si ca floare taiata in aranjamente florale. Are radacini groase, tuberculizate, fusiforme, carnoase si fasciculate. Tijele, inalte de la 40 la 175 cm, mai curand erbacee decat lemnificate, goale inauntru (fistuloase), ramificate, sunt glabre sau pubescente. Ele poarta pe toata lungimea lor frunze opuse, neregulat penatisectate sau bipenatisectate, cu segmente ovale, ascutite, serat dentate sau incise. Florile sunt mari, dispuse in mari si frumoase capitule la varful pedunculilor, axilare, la inceput aplecate. Cele marginale lingulate, femele, adeseori nu fructifica. Fructele sunt achene. La specia pitica, florile centrale sunt de culoare galbena, mici si tubuloase, cele marginale lingulate abia vizibile si viu colorate in rosu stacojiu. Aceasta planta este originara din Mexic. Are numeroase varietatati de diferite forme si culori, cu capitule voluminoase, avand toate florile lingulate sau toate tubuloase, cu tuburile lungi, divers colorate, uneori unicolore, alteori panasate. Florile pot avea nuante de alb, galben, rosu si violet, aparand, mai ales in perioada august-octombrie.
Inmultirea se poate face prin urmatoarele procedee:
Prin seminte; se seamana in martie la caldura (incoltesc in 15 zile). In momentul cand plantele au 3 sau 4 frunze, in aprilie le plantam in ghivece mici, pentru ca in mai sa le plantam cu balul de pamant respectiv la locul definitiv. Ele pot inflori chiar in iulie. Dalile simple, cu suport pitic, cultivate ca anuale, se inmultesc prin seminte.
Inmultirea prin butasi se practica, de obicei, dupa 20 martie, in rasadnite sau in ghivece umplute cu nisip. Tinerii lastari de 5 la 10 cm ii vom detasa cu un briceag bine ascutit, taind in asa fel incat sa pastram un fragment de tubercul de la 2 la 3 mm, care va servi de la inceput la procurarea rezervei nutritive, in vederea alimentarii tinerei plante. Pentru a avealastari dupa 1 martie, vom aseza plnatele de anul trecut, dupa ce le-am curatat de pamant sau de nisip, intr-un amestec de nisip si turba incalzit, lasandu-I coletul descoperit. Apoi, se uda usor. Intre 15 si 21 de zile ochii latenti se dezvolta intr-un numar destul de mare, dand acei lastari pe care-I vom folosi ca butasi. Butasii vor fi feriti de actiunea directa a razelor solare. Dupa 3 saptamani se repica in ghivece de 8 cm diametru, pe pat incalzit. Dupa inradacinare se pot aerisi purin cate putin, pentru fortificarea tesuturilor. Incepand din mai vom planta la loc definitiv, unde prin luna iulie plantele vor inflori.
Inmultirea prin diviziunea radacinilor. Acest sistem de inmultire este cel mai simplu. Tufele prin aprilie se repun in vegetatie in sol sau, mai bine ingropate sub rame la rece. Cand mugurii de la colet au inceput sa vegeteze, se impart in mai multe segmente, avand grija ca fiecare sa contina un fragment din vechea tulpina la baza careia se gaseste coletul cu cativa muguri si cu 1-2 radacini tuberizate, usor prinse de colet. Dezvoltarea radacinilor tuberizate are loc numai toamna, deci in conditiile de zi scurta (mai putin de 12 ore). Deci, materialul destinat inmultirii trebuie sa stea toamna cat mai mult in pamant, pana la venirea brumelor.
Fata de sol, Dahlia este putin pretentioasa, totusi prefera solurile argilo-nisipoase sau nisipo-argiloase, cu o umiditate suficienta si cu pH=7, cu expozitie sudica, adapostite de vanturi. Se recomanda un sol bine lucrat, bine drenat si ingrasat cu mranita bine putrezita,
Pe tinerele plante rezultate din inmultirea prin butasi le ciupim pentru a forma tufe frumoase. Plantele se uda moderat la inceput, iar paoi cand sunt in plina dezvoltare, mai abundent.
Incepand cu luna iunie, solul se mulceste cu paie, iar pentru a avea tufe mai putin masive si flori foarte frumoase, se recomanda bobocitul, in cursul vegetatiei pastrandu-se o singura floare la varful fiecarei tije. Prin ciupoiri se favorizeaza dezvoltarea rmificatiilor. Odata cu apropierea fruigului, in noiembrie, se taie toate tijele la 20-30 cm deasupra solului, dupa care plantele se scot. Se pastreaza o zi afara la soare, apoi se depoziteaza statificat in nisip sau turba.
Gen care cuprinde peste 150 de specii, originare din tinuturile temperate ale Asiei, din America de Nord, nordul Africii si Europa, plante cu rizomi grosi, ramificati sau transformati in bulbi, cu frunze lungi lanceolate. Florile au o forma deosebit de frumoasa, au miros delicat si colorit foarte variat: violet, albastru, roz, galbui, rosu-carmin etc, ies din imbracamintea pergamentoasa. Invelisul floral consta din trei lobi interiori mai mici, indoiti sub forma de bolta sau ridicati in sus si trei petale exterioare mai mari, rasfrante. Floarea are un ovar cu un stil impartit in trei lobi si trei stamine.
Irisul are un caracter rustic si are marele avantaj ca poate fi mentinut in cultura pe acelasi loc cca 8-10 ani.
Irisii cu rizomi se inmultesc prin divizarea rizomilor, la 3-4 ani o data, primavara sau toamna si plantarea lor la 30-40 cm distanta, intr-un pamant de preferinta argilo-calcaros, afanat si expus la soare. Se practica mai putin inmultirea prin seminte, numai cand vrem sa obtinem varietati noi. Inmultirea stanjenelului cu bulbi se face la fiecare 3-4 ani, cand tulpina si frunzele s-au uscat. Se scot bulbii si se pastreaza, pana la plantare, in incaperi bine aerisite, umbroase, in nisip uscat. Timpul cel mai prielnic de plantat este septembrie-octombrie, la distanta de 6-7 cm, intr-un pamant nisipo-argilos, permeabil, in timpul iernii asternand un invelis de frunze.
Zambilele sunt plante vivace, bulboase. Acest gen are un numar foarte mare de specii, ale caror origine este Orientul si regiunea mediteraneana.
Specia cea mai raspandita este Hyacinthus orientalis, originara din Orient, atinganrd o inaltime de 20-30 cm. poate fi considerata una dintre cele mai frumoase plante bulboase cu inflorire in timpul iernii (in cultura fortata) si inceputul primaverii. Are tulpina florala dreapta, simpla, glabra si suculenta, terminata intr-un racem multiflor, cu florile foarte mirositoare, de culoare albastra, roz, rosie, alba si galbena. Fructul este o capsula globuloasa, divizata in trei loji, continand seminte rotunde, negre si lusioase.
Se inmulteste prin bulbilii care apar in jurul cepei. Acestia se planteaza in cel de-al doilea an, in pamant bine afanat, in septembrie-octombrie, la o adancime de 8-10 cm, la o distanta de 4-5 cm. Iarna dupa caz se protejeaza cultura cu un strat de frunse, cetina, paie, care se inlatura odata cu venirea primaverii.Bulbilii nu se lasa sa infloreasca primavara, ci li se inlatura tijele florale, ceea ce permite inmagazinarea in cepe a substantelor nutritive. Un bulbil de zambila pentru a ajunge la maturitatea de inflorire are nevoie de 4 ani.
Gladiole
Gladiolele sunt plante erbacee, perene, ce depasesc 1,5 m inaltime. In pamant prezinta un tuberobulb, organul de inmagazinare a substantelor de rezerba, cunoscut de cultivatori sub numele de ceapa, globulos sau plat, acoperit de tunici de culori diferite: brun, roz etc., ce prezinta fibre paralele sau in retea, spre varf, pe toata lunginea.
Gladiolele sunt plante care urmeaza un tipar regulat de dezvoltare. La inceput, produc un numar de frunze alungite, in general 8-9 frunze. Dintre acestea, la inceput 4 sau 5 sunt prinse de nodurile inferioare ale axului care formeaza noul tuberobulb, celelalte se dezvolta in lungul tijei florale. Tuberobulbii, care au dimensiuni pentru inflorire, intotdeauna initiaza flori. Tuberobulbul gladiolei este folosit pentru inmultirea vegetativa; el are proprietatea de a incolti cand conditiile sunt prielnice si de a da nastere la unul, mai rar doi tuberobulbi de inlocuire. Formarea bulbilor inlocuitori este conditionata de dezvoltarea intregii plante, de activitatea frunzelor si tulpinilor.
In afara tuberobulbului inlocuitor, din vechiul tuberobulb se formeaza tuberobulbi.
Tulpinile aeriene ale gladiolelor, in majoritatea cazurilor sunt solitare, mai rar ramificate, sunt invelite la baza in cateva frunze, ca intr-o teaca tubulara. Ele se dezvolta din mugurii ce se afla pe tuberobulb. Frunzele gladiolelor au forma de sabie si prezinta nervuri paralele care ies mult in relief.
Inflorescenta este un spic cu flori asezate unilateral sau bilateral (pe unul sau doua randuri). Numarul florilor in inflorescenta variaza intre 2 si 12 la speciile salbatice si peste 20 la soiurile cultivate. Marimea florilor este foarte diferita.
Speciile salbatice au un diametru redus al florii, 2-4 cm, comparativ cu cele cultivate, ale caror flori au diametrul in jur de 20 cm. deschiderea florilor in inflorescenta se face esalonat, incepand cu cele de la baza. Gladiolele sunt receptive la polenizarea straina, prin vant si insecte.
Fructul gladiolelor este o capsula usacta cu trei loji ce se deschid prin 3 valve.
Semintele sunt numeroase, de culoare bruna aurie, avand de jur imprejur o aripioara. Sunt si specii fara aripioare. Maturarea semintelor coincide cu maturarea bulbilor, planta pregatindu-se astfel pantru perioada de repaus. Radacinile sunt mici. Ele se formeaza la periferia bulbului, in jurul lui.
Se cunosc cca 250 specii spontane si cultivate.
Ca majoritatea plantelor din cultura, gladiolele isi au originea in speciile salbatice. Acestea sunt raspandite in sud-vestul Africii (Capul Bunei Sperante, Insula Madagascar), estul Europei si al Asiei.
Datorita numarului mare de soiuri existente s-au facut numeroase calsificari, dar cel mai jult se foloseste clasificarea dupa precocotatea infloririi:
- soiuri foarte timpurii, care infloresc la 70 de zile de la plantare;
- soiuri timpurii, care necesita peste 70 de zile de la plantare la inflorire;
- soiuri semitimpurii, care necesita 80 de zile de la plantare la inflorire;
- soiuri tarzii, care necesita 90 de zile de la plantare la inflorire;
- soiuri foarte tarzii, care necesita peste 90 de zile de la plantare la inflorire.
Aceasta clasificare este foarte importanta pentru satbilirea perioadei optime de plantare. Dupa talia plantei, gladiolele se impart astfel:
- -gladiole pitice, 50-70 cm inaltime
- gladiole mijlocii, de 120 cm inaltime;
- gladiole ianlte, de peste 120 cm inaltime.
Un alt criteriu folosit la clasificarea gladiolelor este culoarea florilor. Cele mai apreciate si raspandite sub aspectul culturii sunt gladiolele rosii cu diverse nuante spre oranj sau violaceu, apoi gladiolele roze, albe si galbene.
Gladiolele se dezvolta bine in toate solurile bogate in humus. Prefera solurile usoare, permeabile, nisipo-lutoase si nisipo-argiloase. Pe terenurile prea nisipoase fixarea radacinilor se face slab, si plantele sunt supuse caderii. In solurile prea grele, cresterea bulbilor este mult ingreunata. Se comporta bine pe solurile neutre sau slab acide si nu suporta excesele de calciu.
Pe solurile acidepartea aeriana se dezvolta bine dar recoltarea de bulbi este mica. pH-ul optim este cuprins intre 6,5 si 7.. solul trebuie sa aiba un drenaj bun(astfel ca apa sa nu balteasca) si structura cat mai buna.
Nu da rezultate bune in regiunile aride cu arsite puternice si cu precipitatii putine.
Temperaurile excesive din aer si din sol impiedica dezvoltarea normala a plantei si polenului, florile ramanand mici, decolorate, iar ultimii 3-4 boboci se ofilesc fara a se deschide..
In asemenea cazuri, cultura gladiolelor se poate face numai in conditii de irigare.
Excesele de precipitatii sunt, de asemenea, nepotrivite culturii gladiolelor, ele duc la patarea florilor si intarzie maturare bulbilor.
La temperaturile scazute (0-5oC) din primavara, plantele nu ingheata, dar isi incetinesc sau opresc complet dezvoltarea.
Lucrarile pentru pregatirea terenului de palntat incep din toamna precedenta plantarii sau chiar mai timpuriu, odata cu administrarea ingrasamintelor organice aplicate culturii anterioare. Una dintre cele mai importante lucrari care se executa in tomna este aratura adanca de 40-45 cm. dupa ratura adanca, lucrarile solului din primavara se reduc la o simpla afanare cu grape. Graparea terenului se executa in primavara, dupa trecerea gerurilor mari.
Odata cu graparea se poate pune mranita, compost, faina de oase, toate fiind foarte valoroase pentru cultura gladiolelor. Apoi se nibveloaza terenul. Pentru plantarea sau semanarea semintelor de gladiole se va asigura un substrat foarte fin maruntit si nivelat.
Plantatul bulbilor de glagiole se margheaza. Pentru plantat se aleg bulbi de calitate supeioara, sanatosi, care se planteaza curatati de tunicile sau resturile vechilor tuberobulbi, operatie care se efectueaza inainte de depozitare sau cu cca 2 saptamani inainte de plantare.
Plantatul gladiolelor se face primavara, imediat dupa zvantarea si incalzirea solului, cand temperatura lui ajunge la 10-12oC. Nu se recomanda plantarea bulbilor intr=un teren greu, rece si umed, deoarece rasarirea plantelor ar fi mult intarziata. Perioada optima plantarii gladiolelor este luna aprilie; pentru regiunile calde, cu soluri usoare, sfarsitul lunii martie si inceputul lunii aprilie, iar pentru regiuni mai reci, cu soluri grele, sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai, pentru ca sa se obtina o inflorire din iulie pana in octombrie. Se prefera expozitia insorita cai la semiumbra sau umbra florile vor avea o calitate inferioara..
Plantatul manual se face cu ajutorul harletelor sau plantatoare obisnuite.
Pentru decorul gradinilor, gladiolele se cultiva in randuri, straturi, solitar sau in grupuri mici.
Distantele de plantare cu cele mai bune rezultate sunt dfe 20-25 cm intre randuri si 15-20 cm intre plante pe rand.
Lucrarile de ingrijire trebuie incepute chiar inainte de rasarirea plantelor, indata ce solul prinde crusta sau apar buruieni.
Afanarea pamantului si plivirea buruienilor se face ori de cate ori este nevoie. In mod normal, de la rasarirea plantelor pana la inflorire, se pliveste si se praseste de 3-4 aori, iar dupa inflorire se mai fac 1-2 prasile si pliviri.
Musuroitul se poate aplica gladiolelor cu o luna inainte de inflorire, in scopul consolidarii plantelor, mai ales la soiurile predispuse la cadere. Este o lucrare pretentioasa, care cere multa atentie, pentru a nu fi distruse radacinile aflate destul de superficial.
Mulcirea solului este o lucrare foarte folosita, ea constand in acoperirea suprafetei solului cu un material afanat, in scopul pastrarii umiditatii si normalizarii temperaturii, a combaterii buruienilor si a anularii efectului daunator al ploilor repezi. Se poate face prin acoperirea solului cu pleava, turba, paie, rumegus la inceputul vegetatiei, imediat dupa rasarire.ca multi se mai poate folosi hartia de diverse culori sau folii din material plastic, prevazute cu orificii pe unde strabat plantele si apa de udat sau ploaia. In scopul reglarii temperaturii solului, se folosesc materiale de culoare inchisa pentru regiuni umede si racoroase si de culoare deschisa pentru regiuni secetoase.
Toamna, materialul din plastic de muvcilat se aduna, iar cel organic se foloseste ca ingrasamant.
Irigarea se practica, mai ales in regiunile secetoase sau cand precipitatiile nu sunt bine repartizate de-a lungul perioadei de vegetatie si nu pot fi folosite de catre gladiole la momentul oportun si trebuie sa se intervina cu udari.
Gladiolele reactioneaza prompt la insuficienta apei, si dau rezultate bune (flori si bulbi de calitate superioara) in regiunile cu preecipitatii bogate..
Momentul udarii se apreciaza numai in functie de starea soluluui, cunoscand ca cerintele gladiolelor sunt maxime in anumite perioade. Aceste perioade sunt: aparitia frunzelor 3-4, deci odata cu formarea noului tuberobulb, formarea si aparitia florilor si imediat dupa inflorire.
Tutoratul este o lucrare care se foloseste in regiunile cu vanturi dese pentru sustinerea plantelor. Materiale folosite in tutorare pot fi: araci de lemn, stinghii de scandura, crengi etc., cu conditia sa aiba 1,5 m inaltime si cel putin 1,5 cm grosime. Acestia trebuie bine infipti in pamant. Fixarea plantelor pe tutori se face cu sfoara, rafie, potrivit de strans, pentru a nu vatama plantele.
Se pot aplica ingrasaminte organice sau chimice specifice plantelor de cultura.
Recoltarea bulbilor de galdiole este una dintre operatiile cele mai importante de care depinde buna lor pastrare peste iarna. Recoltarea se face la sfarsitul perioadei de vegetatie, dupa ingalbenirea frunzelor, tinandu-se cont de starea timpului (sa nu fie rece sau timp ploios).
Recoltarea se face toamna, prin noiembrie, inainte de venirea ingheturilor.
La soiurile tarzii, aceste asunt inca verzi si, deci au bulbii nematurizati. In acest caz se lasa planta de cca 15 cm lungime, se scoate din pamant si se depoziteaza cu totul.intr-un strat uniform, in vederea maturizarii naturale, intr-un spatiu uscat a carui temperatura poate fi de cca 15oC. cand aperciem ca bulbul s-a maturizat, se indeparteaza restul de tulpina uscata si se trece la curatirea bulbilor.
Dupa dezgroparea bulbilor, se taie tulpinile la 2-3 cm deasupra bulbilor; se indeparteaza pamantul cu multa atentie pentru a nu fi indepartate complet radacinile. Pentru inceput, radacinile sunt foarte folositoare aerisirii bulbilor, asigurand o uscare mai rapida a acestora.
Bulbii se depoziteaza in incaperi bine aerisite si asezati in straturi subtiri.
Inmultirea gladiolelor se face prin tuberobulbii inlocuitori si tuberobulbilii ce se formeaza pe acestia si prin seminte.
Inmultirea prin seminte nu se foloseste practic decat in scopul crearii de soiuri noi.
Inmultirea prin tuberobulbi. Tuberobulbul este tulpina subterana a galdiolelor, organ specializat pentru depunerea si inamagazinerea de substante nutritive, folosit in mod curent ca principal material pentru inmultirea vegetativa.
Pentru inmultire sunt preferati tuberobulbii de marime mijlocie, avand culoare normala, spacifica soiului si sa fie sanatosi.
Inmultirea prin tuberobulbili se practica, mai ales, in scopul regenerarii gladiolelor si a inmultirii soiurilor valoroase.
Tuberobulbilii se formeaza odata cu tuberobulbul inlocuitor. Ei apar in jurul tuberobilbului.
Ei au forma rotunda, putin turtita sau oval alungita. Marimea lor este diferita, uneori chiar si pe aceeasi planta; la maturitate au culoarea bruna, aurie sau roscata.
La plantare, bulbisorii vor fi curatati de solzisori si tratati cu apa calduta. Pentru pastrarea soiurilor valoroase se recomanda cultura la ghivece sau ladite, intr-un amestec de pamant de gradina, turba, mranita si nisip. Plantarea bulbililor se face in februarie-martie, la 1 cm adancime si 4-6 cm distanta.
Dupa rasarirea plantelor se aplica ingrijiri corespunzartoare: udari, afanarea pamantului, ingrasari suplimentare. In timpul verii, lazile vor fi ingropate in pamant.
Plantarea in toamna a bulbisorilor are avantajul de a le fragezi invelisul extern, care este gros si rezistent, usurand astfel incoltirea.
Datorita frumusetii si elegantei portului, a culorilor variate, a rezistentei florilor in apa si pe planta, gladiola este una dintre cele mai indragite si apreciate flori.
Florile taiate sunt folosite pentru confectionarea buchetelor, la aranjarea diferitelor vase din ceramica, cristal sau a cosurilor impletite din nuiele.
In toate imprejurarile pot fi folosite singure sau in combinatie cu alte flori sau verdeata.
Trebuie avut grija insa ca, pe masura ce florile de la baza se vestejesc, sa fie indepartate, pentru ca altfel inflorescenta sa fie tot timpul proaspata, pana la inflorirea ultimei flori din varf.
Durata pastrarii florilor este conditionata de mediul in care sunt tinute (temperatura, umiditate, aerisire etc), precum si de ingrijirile aplicate zilnic, ca: schimbarea apei, taierea tijelor la baza in apa cat mai oblic, pentru a evita expunerea extremitatilor taiate la contactul cu aerul.
Crin
Crinii sunt plante foarte frumoase, vivace prin bulbul lor fara tunica, alcatuit din solzi carnosi. Acest gen se caracterizeaza prin tulpini drepte si puternice, de la 50 la 150 cm inaltime, garnisite lateral de frunze verzi mai mult sau mai putin late si ascutite, cu nervuri paralele, al caror numar scade spre varful tulpinii, unde infloresc superbe flori grupate, de obicei, in ciorchini mari, primavara si vara.
Florile care au o gama bigata de culori si nuante, uneori puternic parfumate, pot fi orientate in sus, orizontal sau pendule, cu petalele unite sau libere, iar varful petalelor poate fi recurbat, dupa specie. Petalele la unele soiuri sau specii pot fi punctate sau cu linii in relief, dandu-le un frumos aspect. In cadrul genului sunt specii care formeaza radacini adventive la baza tulpinii, iar la altele, la subsuara frunzelor apar bulbii aerieni prin care plantele se inmultesc.
Lilium candidum. Cel mai cunoscut si, fara indoiale, unul dintre cei mai decorativi. Bulbul sau incepe sa vegeteze in septembrie. El formeaza o mica rozeta de frunze, care persista in cursul iernii. Tijele sale florale, adesea punctate cu linii, depasesc 1 m si se termina in luna iunie prin 8 si 20 boboci alungiti si indreptati in sus. Florile, care apar succesiv, ating 5 pana la 8 cm lungime. Ele sunt de un alb pur si placut parfumate. Centrul lor este prevazut cu 6 stamine galbene aurii care pot pata petalele daca nu sunt suprimate inca de la aparitie. Se planteaza in august.
Crinii prefera toate solurile usoare, amestecurile de pamant de gradina si de padure, terenuri bogate in humus, bine ingrasate cu balegar descompus. Expozitia semiumbroasa este cea mai buna.
Inmultirea crinilor se realizeaza prin divizarea bulbilor, plantandu-se imediat la 15-20 cm adancime si la 30-40 cm distanta. Aceasta operatie se face in iulie-august, in timpul repausului vegetal (la Lilium candidum), iar in august-octombrie, dupa uscarea tulpinilor, la alte specii.
Prin solzi de bulbi. Pentru obtinerea bulbisorilor, in luna octombrie se planteaza in ladite in care se pune un amestec de pamant format din 4 parti turba, 1 parte nisip si 1 parte pamant de frunze. Se niveleaza, se planteaza solzii care se aleg de la bulbii mama dupa ce au fost scosi din cultura (cand au ajuns la marimea corespunzatoare). Se desprinde de pe bulbul mama fiecare solzisor, in afara de cei ce invelesc inima bulbului (caci sunt cruzi si putrezesc), astfel incat sa se pastreze intact solzisorul cat si baza lui.
Atat solzisorii cat si partea care a ramas dupa desprinderea solzilor se pulverizeaza cu praf de carbune de lemn si apoi se planteaza. Inima bulbului se planteaza afara pentru a se reface, iar solzisorii se planteaza in ladite, in randuri la o distanta la care sa nu seatinga unul de altul. Imediat dupa plantare se face o prafuire cu praf de carbune de lemn, apoi se asterne un strat de cca 2 mm nisip. Pentru evitarea putrezirii solzisorilor, udarea lor se face prin infiltratie de jos in sus, pana ce nisipul se umezeste.
In perioasa formarii bulbisorilor, 20-30 zile, se va mentine o temperatura medie de 20oC, ferindu-I de razele directe ale soarelui.
Dupa ce s-a scurs perioada respectiva, iar la partea inferioara a solzisorilor au aparut cativa bulbisori, cu cateva frunzulite, temperatura se scade la 12-14oC.
Cand bulbisorii incep sa se deranjeze (ianuarie-februarie) se trece la repicat in rasadnite, in randuri la distanta intre bulbi de 12-15 cm.
Dupa 3-4 ani cand bulbii sunt destul de dezvoltati, se scot si se sorteaza.
Plantarea crinilor se poate face toamna, in perioada septembri-octombrie, pentru ca sa se poata inradacina pana la venirea gerurilor. Vara (iulie-august) Lilium candidum, care are o perioada de repaus scurta, se planteaza inainte de a intra in vegetatie. Distanta de plantare poate varia intre 25 si 40 cm, iar adancimea intre 10 si 15 cm. in regiuni cu ierni aspre se protejeaza cu un strat de frunze sau paie. In cursul perioadei de vegetatie li se administreaza ingrasaminte naturale sau chimice.
Narcisele sunt plante erbacee, bulboase. Originare din Europa. Rezista bine afara, iarna, in conditiile de clima din tara noastra.
Bulbul are diferite forme: ovoid, rotund, piriform, piriform-lunguiet, globulos-piriform, gros-piriform etc., diametrul lui este cuprins intre 2,5 si 5 cm si este colorat in galbui, brun deschis, brun inchis, negricios etc.
Frunzele sunt de culoare verde sau verde cenusiu, lat liniare de 10-20 mm pitin caniculate, glauscente sau cilindrice caniculate, ascutite la varf, sunt egal de lungi sau mai scurte decat tulpina florala. Tulpina florala cu o inaltime cuprinsa intre 20 si 40 cm este scapiforma, comprimata sau bianguloasa, purtand in varf una sau mai multe flori.
Florile, in functie de specie si varietate, pot fi: tubuloase sau coronate, simple sau involte, albe sau galbene, cu treceri de la alb la galben sau cu petale albe si coronula galbena, periantul alb si coronula limonie, putin sau mai mult inclinate, cu sau fara miros.
Narcise cu tulpina uniflora.
Narcissus pseudonarcissus - narcisa trompeta. Planta poate atinge 20-25 cm inaltime, inflorind in martie-aprilie.
Narcissus incomparabilis, poate atinge o inaltime de 30-40 cm. florile au coronula mai putin dezvoltata ca specia precedenta. Infloreste in martie-aprilie.
Narcissus poeticus, planta de cca 30 cm inaltime, cu flori terminale, foarte mirositoare, simple, remarcabile prin mica lor cupa centrala de un galben oranj cu marginea de un rosu foarte viu, inconjurata de 6 petale albe.
Narcise cu tulpina multiflora.
Narcissus jonquilla este foarte apreciata prin florile sale frumoase, grupate in 2, 3, 4 sau 5, cu 30 sau 35 cm inaltime, de un frumos galben auriu, cu miros placut. Nu rezista iarna afara. Se poate cultiva la ghivece.
Narcissus tazetta are tulpina de 30-40 cm inaltime, terminata printr-un buchet de 3-10 flori, foarte mirositoare, de 2 cm diametru, albe, galbene sau alb galbui, cu o mica coronula centrala in forma de cupa. Nu rezista iarna afara. Se poate cultiva la ghivece.
Inmultirea narciselor se face prin diviziunea bulbilor in lunile iulie-octombrie, la fiecare 4-5 ani. Bulbilii, obtinuti in jurul plantei mama, dau flori mai putine in primul an de la plantare, majoritatea, insa dau flori in al doilea sau al treilea an.
Inmultirea prin seminte, mai putin practicata si anevoioasa deoarece plantele infloresc in anul 5, 6, sau 7 de la semanare. Germinarea semintelor are lor dupa 2 ani.
Plantatul afara are loc in septembrie-octombrie, intr-un pamant expus la soare, argilo-nisipos, bogat in humus. Adancimea de plantare nu trebuie sa depaseasca 10 cm, iar distanta de plantare poate fi de 12/12 cm la 15/15 cm. Cand se anunta geruri este bine sa fie acoperiti bulbii cu un strat de frunze sau de balegar paios, care se va inlatura primavara devreme. In timpul vegetatiei, se va uda din 7 in 7 zile, cu o solutie de gunoi de pasari diluat in proportie de 1/12. pana in lunile iulie-august, cand bulbii se scot, li se dau toate ingrijirele necesare.
Bujor
Genul Paeonia cuprinde plante erbacee sau semilemnoase, semiarbusti cu radacini tuberoase, cu tulpina erecta, cilindrica, sulcata si glabra, frunzele sectate pana la baza, lung petiolate, pe ambele fete glabre. Floriel (5-6 sepale inagale, subfoliacee si 8-11 petale obobal cuneiforme, concave suberecte) sunt mari, cu cele mai variate culori (albe, roz, rosii etc), involte, semiinvolte sau simple, cu inflorire timpurie si pe o durata lunga (mai-iunie).
Gen cu putine specii (cca 33) originare din Asia, America si Europa.
Inmultirea acestor frumoase si decorative plante se face, mai ales, prin divizare (cu grija ca fiecare fragment sa aiba, cel putin un mugure). Prin seminte se inmulteste foarte greu si incet, deoarece semintele isi pierd repede facultatea germinativa, iar rasarirea este de lunga durata.
Pentru inmultirea prin divizarea tufelor vom folosi exemplare bine formate (de 2-3 ani), pe care le vom desparti toamna (octombrie-noiembrie) si le vom planta la loc definitiv, nu prea adanc, deoarece se intarzie infloritul, in gropi cu pamant reavan, bine maruntit amestecat cu mranita.
In timpul vegetatiei nu trebuie neglijate ingrasamintele lichide, deoarece plantele infloresc salb in pamanturi sarace. La merge bina in pamanturi argiloase, cu o cantitate considerabila de humus.
Distanta de plantare trebuie stabilita cu atentie deoarece tufele de bujor stau multi ani in acelasi loc (chiar peste 10 ani) si dau flori cu atat mai frumoase cu cat sunt mai batrane.
Lalele, flori cu o gama larga de culori si o forma eleganta, se intrebuinteaza primavara pentru decorarea parcurilor si gradinilor, iar in ghivece si ca floare taiata, la infrumusetarea apartamentelor sau locurilor de munca.
Este o planta vivace, cu bulbi, majoritatea fiind originare din Africa de Nord, Asia rasariteana si Europa.
Conditiile de mediu din Olanda, climat ,aritim cu ierni blande, percipitatii bogate, sol usor si apa freatica la mica adancime, s-au dovedit a fi foarte favorabile pentru cultivarea lalelelor. Bulbul are un diametru cuprins intre 2 si 4 cm, oblong sau ovoid, rotund la baza si ascutit la varf. Culoarea bulbului poate fi brun negru, brun rosiatic sau castaniu roscat. Tunicile bulbului indeplinesc rolul de organ de protectie si de acumulare a substantelor nutritive.
Frunzele cresc de la suprafata solului pana la jumatatea tulpinii. Cele de la partea interioara sunt mari, alungite, lanceolate sau lat-ovale, adeseori, cu marginea ondulata si, uneori, chiar indoite. Cele superioare sunt mai inguste si mai mici. Culoare lor difera de la verde deschis pana la vanat.
Tulpina are forma cilindrica, erecta, avand inaltimea curpinsa intre 5 cm si 1 m, in functie de specie si soi, purtand in varf o floare mare, iar la unele specii o inflorescenta cu 2-5 flori.
Floarea poate fi simpla sau involta, in forma de clopotel, palnie, stelara etc. Are 6 diviziuni, din care 3 externe si 3 interne, ovale, rotunde sau ascutite la varf, dispuse in cupa regulat erecta, de culori si nuante diferite, uneori in combinatie. In centru are 6 stamine mari, galbene, purpurii, maro sau negre si anterele de aceeasi culoare.
Fructul laleleli este o capsula alungita cu numeroase seminte de culoare cafenie.
Lalelele sunt clasificate in 14 grupe, dupa timpul de inflorire, forma, coloritul, floarea simpla sau batuta, origine, durata de inflorire, de vegetatie, inaltimea plantei, forma florilor. La soiurile timpurii, perioada de vegetatie este mai scurta si inaltimea plantei mai mica decat la soiurile tarzii.
Luand in considerare perioada de inflorire si forma florii, lalelele pot fi impartite in timpurii, semitimpurii si tarzii.
Cultura lalelelor.
Cepele lalelelor nu sunt pretentioase fata de conditiile de sol. Totusi, se obtin rezultate mai bune intr-un pamant bine lucrat, argilo-nisipos, bogat in humus si cu o reactie neutra.
Lalelele trebuie expuse la soare (bine luminate si protejate de vanturile reci), terenul sa aiba suprafata plana, fara adancituri in care sa stagneze apa. Pe terenuri puternic umbrite, bulbii de lalele sunt mici, totusi, soiurile tardive pot fi amplasate la semiumbra, unde infloresc mai indelung.
Lalelele se dezvolta foarte bine in terenurile in care apa freatica este foarte aproape de suprafata solului, mai ales in perioada de vegetatie, cu conditia ca orizontul superior sa fie bine aerisit.
Plantarea bulbilor se face pe un teren pe care s-a realizat o aratura adanca la 40-45 cm. Solurile nisipoase vor fi imbogatite cu mranita bine putrezita sau pamant de telina iar unui sol argilos i se va adauga nisip.
Lalelele nu suporta ingrasarea solului cu balegar proaspat inainte de plantare, deoarece acesta duce la putrezirea sistemului lor radicular. Ingrasarea se face cu un an inainte de plantare (chiar cantitati mici de balegar dauneaza).
Dupa plantare, terenul se acopera cu un strat de 8 cm de turba in stare umeda, care protejeaza bulbii cantra ingheturilor, previne formarea crustei si reduce cresterea buruienilor.
Plantarea lalelelor.
Inainte de plantare, ternul trebuie sa fie afanat pe o distanta de 25-30 cm. Bulbii se planteaza la o adnacime cam de 3 ori grosimea bulbilor (~12 cm adancime), exceptie facand lalelele tarzii, care se pot planta pana la o adnacime de 20 de cm. Pe terenuri mai usoare, plantarea se face mai adanc cu 2 cm fata de solurile grele.
Plantarea se face toamna (intre 15 septembrie si 10 octombrie) pentru ca bulbii sa aiba timp sa se inradacineze pana la venirea gerurilor. O inradacinare buna a bulbilor are loc la o temperatura medie de 5oC si la o umiditate suficienta a solului. Nu vom planta niciodata intr-un sol uscat.
Plantarea se face pe soiuri, mai intai plantam soiurile timpurii, apoi cele semitimpurii si pe urma cele tardive.
Distanta de plantare intre randuri poate varia intre 15 si 25 cm, iar pe rand 10-20 cm.
Intretinerea culturii de lalele.
Combaterea crustei si buruienilor se incepe inainte de rasarirea plantelor. Afanarea solului si distrugerea buruienilor se fac de cate ori este nevoie si, mai ales dupa fiecare ploaie mai abunsenta.
Maruntirea pamantului se face cu multa grija pentru a nu rani planta.
Udatul ca si combaterea crustei, se face ori de cate ori este nevoie. Cerinta cea mai mare de apa o au lalele in perioada cresterii frunzelor si florilor.
Ingrasamintele se aplica in primele faze ale cresterii in doze mici pentru a nu dauna plantei. Cand planta devine mai puternica se pot aplica doze mai mari administrate langa planta si nu pe ea. Se mai face o ingrasare a solului in perioada de crestere a florii (a bobocilor).
Mulcinarea consta in acoperirea suprafetei solului cu un material afanat, in scopul mentinerii umiditatii, a normalizarii temperaturii, a evitarii crearii crustei sau cresterii buruienilor si a anularii efectului daunator al ploilor repezi. Mulcinarea impiedica inghetarea prea adanca a solului iarna. Ea se va aplica, cel mai tarziu, cand varful plantei a inceput sa patrunda stratul de pamant. La acoperirea solului se poate folosi pleava, turba, paie, rumegus, gunoi putred de grajd sau frunze. Se mai poate folosi hartia sau folii de material plastic prevazute cu orificii pe unde pot strabate plantele si patrunde apa de udat sau polaia.
Pentru reglarea temperaturii se folosesc materiale inchise la culoare, in regiunile mai reci si de culoare mai deschisa in regiunile mai calde.
Toamna, hartia sau materialul plastic se indeparteaza iar celelalte materiale organice se ingroapa, fiind folosite ca ingrasamant.
Iarna bulbii de lalele se protejeaza de geruri prin acoperirea lor cu paie, frunze, mranita, turba, ramurele de brad etc. Pentru formarea bulbilor se indeparteaza florile si se menajeaza frunzele, deoarece planta are nevoie de acestea drept organe de asimilare pentru formarea lor.
Recoltarea tuberobulbilor de lalele se face cand partile aeriene s-au uscat (iunie-iulie). Recoltarea se face pe timp frumos si nu trebuie sa sufere vreo vatamare. Se depoziteaza in lazi, pe 1-2 randuri, si la loc bine aerisit si umbrit imediat dupa ce au fost recoltati. Pentru uscarea optima a bulbilor mai este nevoie si de o temperatura de 24-30oC. Dupa ce s-au uscat se pot curata de radacini, pamant dar cu atentie pentru a nu vatama cepele, fiind foarte sensibile.
Inmultirea lalelelor se face prin bulbi, bulbili si seminte. Inmultirea prin bulbi reprezinta forma de baza pentru inmultirea lalelelor, deoarece aceasta permite sa se obtina mai rapid si mai usor plante apte pentru inflorire si asigura transmiterea tuturor insusirilor plantelor mama la descendenti, pe cand la inmultirea prin seminte plantele sunt expuse la variatii (folosita pentru crearea de noi soiuri).
Inmultirea lalelelor prin bulbi si bulbili.
Bulbul se formeaza odata cu cresterea frunzelor si se tremina cand frunzele ating marimea normala. Din bulbul vechi se formeaza, in fiecare an, bulbul de inlocuire. Dupa ce acesta, in perioada de vegetatie, isi epuizeaza rezervele, moare. In afara de acest bulb, se mai formeaza in jurul lui bulbilii (2-4 buc).
Pentru obtinerea unui numar cat mai mare de bulbili, lalelelor trebuie sa li se acorde o ingrijire buna, de asemenea si ruperea bobocilor floriferi in stadiul cand incep sa se coloreze. Aparitia numarului de bulbili mai este influentata si de adancimea de plantare a bulbului mama. Plantarea mai la suprafata a acestuia are o influenta favorabila. De asemenea, coeficientul se inmultire creste cand bulbii se scot anual din pamant.
Alegerea si pregatirea ternului, aplicarea de ingrasaminte, udatul corect, plivitul si afanatul regulat contribuie la cresterea in greutate a bulnilor.
Se obtin bulbi foarte mari in cazul unor plantari adanci intr-un pamant bine afanat.
In scopul plantarii, bulbii vor fi sortati si categorisiti dupa marime. Se planteaza la 10-12 cm adancime. In perioada de vegetatie trebuie introduse ingrasaminte si se uda se cate ori este nevoie.
Nu se vor cultiva lalele in fiecare an in acelasi loc deoarece cepele se imbolnavesc de putrezirea bruna.
Inmultirea prin seminte se face cand semintele sunt pe deplin maturate si pastrate in bune conditii pana la insamantare. Recoltarea semintelor se face de la exemplare frumoase su purin timp inainte de deschiderea capsulelor. Se seamana toamna, octombrie-noiembrie, ingropand semintele si acoperindu-le cu un strat de 1-2 cm de pamant bine afanat.
Semintele se seamana intr-un amestec de pamant format din: 1 parte mranita bine putrezita, 1 parte pamany de frunze, 1 parte nisip si 1 parte pamant de telina. Peste iarna, pentru a fi ferite de inghet, este bine sa fie acoperite cu un strat usor de frunze. In primavara, semintele vor rasari, air rasadul se va sapalugi si uda ori de cate ori este nevoie, plivit de buruieni, mulcit etc.
Micii bulbisori se pot lasa in pamant, nederanjati 2-3 ani, dar obtinerea florilor este posibila numai peste 5 ani.
Lalelele pot fi folosite ca flori la ghivece, ca flori taiate la buchete, in vaza etc., sau in parcuri si gradini pentru imbogatirea decorului de primavara.
Florile taiate, cand li se scimba apa zilnic si li se aplica si taieri de reimprospatare la baza tijei, dureaza mai mult decat atunci cand li se schimba numai apa, fara reimprospatarea taierii tijei.
Cu cat temperatura incaperii este mai scazuta si umiditatea relativa a aerului mentinuta la 75-80%, cu atat timpul de pastrare a lalelelor este mai mare.
Pentru punerea in valoare a frumusetii fiecarei flori, asezarea lor in buchete nu se face strans, ci rasfirat. Ca verdeata nu se foloseste altceva decat frunzele lor. In acelasi scop se recomanda ca ele sa fie de aceeasi culoare.
Efectul lor este cu atat mai mare cu cat nu sunt folosite in plina floare, ci numai in faza de boboc bine colorat.
Floarea complet deschisa se trece repede si are un efect neplacut.
Yucca
Yucca filamentosa, este o planta vivace, foarte rezistenta, care suporta bine gerurile de la noi din tara. Aproape lipsita de tulpina, prezinta un rizom in pamant.
Frunzele, pe margini alburii, nedintate, tari, filamentoase, de un verde inchis glauscent, sunt dispuse in rozeta densa.
Florile campanulate, dispuse intr-o mare panicula romboidala, sunt albe pe dinauntru si verzi pe dinafara. Tija florala, impreuna cu inflorescenta, atinge 0,7-2,5 m. Infloreste in iulie-august.
Inmultirea se face toamna sau primavara devreme. Prin divizarea sau despartirea drajonilor, portiunile rezultate se planteaza afara si se lasa un an sa vegeteze, dupa care se planteaza la loc definitiv la distanta de 60-100 cm, intr-un teren usor, nisipo-argilor, bogat in substante nutritive si expus la soare.
Florile campanulate, dispuse intr-o mare panicula romboidala, sunt albe pe dinauntru si verzi pe dinafara. Tija florala, impreuna cu inflorescenta, atinge 0,7-2,5 m. Infloreste in iulie-august.
Inmultirea se face toamna sau primavara devreme. Prin divizarea sau despartirea drajonilor, portiunile rezultate se planteaza afara si se lasa un an sa vegeteze, dupa care se planteaza la loc definitiv la distanta de 60-100 cm, intr-un teren usor, nisipo-argilor, bogat in substante nutritive si expus la soare.
Vai,cat am cautat o, ca am si eu una,si nu stiam cum se numeste.Multumesc.
ReplyDeleteVai,cat am cautat o, ca am si eu una,si nu stiam cum se numeste.Multumesc.
ReplyDelete