Arborele fructifer denumit rodiu, din familia Punicaceae, produce acele fructe exotice denumite rodii. Aceste fructe se importa astazi si la noi, in cantitati relativ reduse. Arborele este asemanator ca talie cu gutuiul si se cultiva in Transcaucazia, mai ales in Republica Azerdbaijan, in Asia Centrala (Fergana) si in partile sudice ale acestei regiuni. Fructul denumit rodie se prezinta ca o baca cu coaja groasa si rosiatica, cu mai multe loje acoperite de o pielita tare, care au in interior numeroase seminte. Acestea sunt dispuse in doua etaje, separate in trei camere de o membrana subtire. Fiecare samanta este insa inconjurata de pulpa suculenta a fructului. Dupa continutul in acizi organici, rodiile se impart in trei grupe: dulci, semidulci si acre. Coaja rodiilor contine o cantitate importanta de substante tanante, motiv pentru care este utilizata ca umani in industria chimica. Rodiile de calitate superioara au coaja si membrana care separa camerele de culoare rosiatica, in general, rodiile se culeg in stare coapta sau in parg si se recunosc dupa culoarea cojii. Daca sunt destinate pastrarii, trebuie tinute dupa cules la umbra. Un exces de ploi cazute inaintea culesului poate provoca craparea cojii si deci, imposibilitatea ca aceste fructe sa poata fi pastrate un timp mai indelungat.
Arbusti cu fructe foarte decorative si gustoase (lamaiul, portocalul, mandarinul etc), proveniti din Extremul Orient (ajungand pana la 6 m inaltime in regiunile de unde isi au originea), pot deveni, in apartamentele noastre, o adevarata bucurie, cu conditia sa le indeplinim cateva deziderate; umiditate ridicata in timpul celor trei anotimpuri si scazuta iarna, lumina si aer mult, temperatura iarna 5-10oC, iar in timpul perioadi de vegetatie 16-18oC. La fiecare 2 ani sa le transplantam intr-un amestec de pamant de padure, mranita si nisip, afanand des pamantul de la suprafata. Sub denynirea de Citrus sunt cunoscuti:
Citrusn aurantium l. (portocalul), cu tulpina de la 1 pana la 10 m, lemnul compact, cu scoarta bruna verzuie, arbore totdeauna verde, frunzele oval oblonge acuminate intregi, lucioase, florile usor si placut mirositoare, albe, sunt grupate in bughete la varful ramurilor, caliciul are 5 lobi, corola 5-8 petale, 20-25 stamine. Fructele, de culoare galbena rosiatica (portocalie), globuloase, sunt comestibile.
Citrus limonia Osbeck (lamai), acest frumos arbore, originat din Asia, cu tulpina dreapta, frunzele alterne oblong lucioase, are florile odorante, albe inauntri si rosiatice in afara, dispuse in raceme axilare sau terminale. Fructul (lamaia) comestibil este ovoid, de culoare galbena.
Citrus nobilis andr. (mandarin), mai rustic decat portocalul, are talia ce poate ajunge pana la 5-6 m inaltime, frunzele lanceolate, cu petiolul nearipat, mereu verzi si frumos mirositoare. Florile sunt mici si albe, iar fructele mai mici, putin turtite, cu un parfum mai puternic decat al portocalelor.
Citrus Japonica Thunb. Originar din China si Japonia, este un arbust pitic cu fructe mici (3-5 cm diametru), ornamentale, necomestibile din cauza aciditatii lor excesive.
Florile, care apar in mai, sunt numeroase, albe si mirositoare. Prefera mult aer si lumina, dar nu soarele putrenic. Nu suporta temperaturile ridicate produse de incalzirea centrala. In conditiile pe care i le oferim, maturitatea frunzelor dureaza cca 1 an si puizeaza considerabil planta. Deci e bine sa suprimam o mare parte din fructe, cu scopul de a pastra planta viguroasa. Inmultirea se face prin seminte sau prin butasire. Plantele tinere, cand au grosimea, obisnuit, la baza tulpinii, de 0,7-1 cm, trebuie altoite pe tulpini (operatie efectuata de specialist).
Bromeliile cunoscute pana azi sunt in numar de 1500, in majoritatea lor originare din America Centrala si de Sud. Datorita faptului ca provin din paduri tropicale, pretind temperaturi foarte ridicate si o umiditate atmosferica mare.
Sunt cultivate pentru portul lor deosebit, decorand fie prin frunze, fie prin flori.
Cele mai multe cresc ca epifite (adica traiesc pe o alta planta, copaci etc., care ii servesc de suport si nu de hrana).
O alta grupa de bromelii este provenita din regiuni cu clima tropicala sau subtropicala, unde cresc pe copaci izolati, inconjurate de ierburi. Acestea fiind adaptate la lumina puternica, oscilatii mari de temperatura si curenti de aer, se cultiva in sere temperate. Cresterea lor este in forma de palnie, pentru a le permite acumularea apei din ploi (care in continuare este absorbita de bazele frunzelor). Frunzele au ghimpi si epiderma groasa.
Mai exista si o alta impartire, astfel:
Bromelii care traiesc numai pe sol: Dyckia, Hechtia, Pitcairnia, Ananas si unele soiuri de Aechmea etc.
Bromelii care traiesc pe sol si epifite: unele soiuri de Aechmea, Cryptanthus, unele soiuri de pitcairnia etc.
Bromelii care sunt numai epifite: aici intra cele mai multe specii, de exemplu: Aechmea (cele mai multe soiuri), Cryptanthus, Guzmania, Aregelia, Tillandsia, Vresea etc. Varietatile cu frunze moi, de cele mai multe ori verzi sau colorate, nu suporta soarele soarele (frunzele se pateaza), dar le place caldura.
Se recomanda ca temperatura sa nu coboare niciodata sub 15oC. Plantele cu frunze tari (pieloase, rigide si cu nuante gri) necesita locuri insorite si chiar la temperaturi de numai 10-12oC vegeteaza bine. Temperatura optima este cuprinsa intre 20 si 25oC.
Iarna, toate plantele necesita un loc luminos. Perioada de crestere dureaza din martie pana in august-septembrie, timp in care zilnic plantele trebuie udate cu apa, de preferat de ploaie. Totdeauna, centrul plantei, palnia ei trebuie umpluta cu apa.
In perioada martie-iulie, pamantul trebuie ingrasat saptamanal. Cand planta parcurge perioada de odihna, octombrie-februarie, nu se mai uda abundent, iar apa din palnie se indeparteaza pentru a evita putrezirea. Transplantarea se face primavara. Fiecare planta infloreste o singura data, dar de cele mai multe ori, produc noi plante, asa-zisii pui. Rozeta vestejita se indeparteaza prin taiere, atunci cand capata o nuanta maronie. Cea mai potrivita temperatura pentru urmasi este de 20-25oC. Despartirea puilor, in vederea inmultirii sau inmultirea prin seminte se face in conditii de sera.
Cel mai potrivit amestec de pamant este format din: pamant de frunze, turba grosiera, radacini de feriga tocate si carbune de lemn cu pH de 4-4,5.
Bromeliaceele cele mai cunoscute sunt:
Aechmea, Aechmea fascinata este originara din padurile tropicale ale Braziliei. Poate fi considerata ca o planta de apartament ideala pentru aspectul ei elegant. Prin foiajul sau des (cu dungi transversale alb-argintii) in forma de rozeta, acoperit de puf (care ii da o culoare gri) si prin inflorescenta sa exotica, de culoare roz (care rezista foarte mult timp, aproape 6 luni), este o foarte buna planta pentru interior. Ea suporta deosebit de bine incalzirea centrala si o atmosfera uscata.
Ca toate bromeliaceele, Aechmea facsiata nu da decat o inflorescenta pe planta. Odata cu terminarea infloririi, apare la baza plantei mame unul sau mai multi lastri (pui), pe care-I lasa sa creasca pana ce atind 15-20 cm. se pot detasa de planta mama taindu-I de la nivelul trunchiului, lasandu-le maximum de radacini. Pentru plantarea puilor (lastarilor) in ghivece trebuie sa folosim un pamant special pentru epifite compus din: pamant de padure foarte fibros, radacini de ferigi tocate si pamant de frunze de stejar sau fag bine descompuse, in parti egale. Udatul se face, de preferinta, prin cupa pe care o formeaza frunzele:se toarna apa calda sau la temperatura camerei, pana ce aceasta patrunde in balul de pamant. Ingrasamintele se administreaza in perioada de vegetatie, preferand solutiile cu mai mult potasiu. Dozele mari de potasiu grabesc inflorirea. Maturizarea plantei este data de marimea florii. Se vor diminua udarile si administrarea ingrasamintelor incapand cu luna noiembrie.
Suporta maximum de lumina in tot timpul anului, dar nu razele solare directe.
Aechmea fulgens se poate cultiva tot asa de bine si pe un trunchi de copac, intr-un amestec de pamant format din pamant de padure foarte fibros, pamant de frunze si putin nisip, plantand radacinile in acest amestec si fixand plantele cu muschi legat cu fir de nailon. Aechmea fulgens, care poate rivaliza ca frumusete cu Aechmea fasciata, este totusi cultivata mai putin. Inflorescenta ei esta foarte decorativa, dar planta nu infloreste decat o singura data, ca toate plantele din aceasta familie. Frunzele sunt mult mai prelungi, mai inguste, mai putin groase si lucioase.
Aechmea fulgens cere multa caldura si lumina. Udarile vor fi moderate.
Aregelia ? Neoregelia.
Bromeliacee cu foiaj verde, infloresc in centrul frunzelor concentrice si se coloreaza intr-un rosu frumos in jurul inflorescentei centrale. Numeroase flori mici in centrul acestei plante sunt albe sau violacee. Dupa inflorire, la baza plantei, se formeaza pui, pe care putem sa-i mentinem sau sa-i detasam in vederea inmultirii cand au 10-15 cm inaltime. Detasarea se face cu grija, lasandu-le maximum de radacini, plantandu-i intr-un amestec bine aerat destinat plantelor epifite, adica 1/3 pamant de frunze, 1/3 muschi de padure si 1/3 radacini de ferigi marintite.
In perioada de vegetatie cere o temperatura de 15-25oC si o umbrire slaba, pe cand in perioada de repaus, 12-15oC si lumina abundenta (ca in cazul Aechmeii). Este bine ca in rozeta planteisa se mentina apa de ploaie, caci cea provenita din conducte este, in general, foarte calcaroasa si lasa urme albe, depreciind calitatea plantei. nu se uda prea des.
Cryptanthus ? Cripatantus.
Este originar din America Centrala si tropicala. Sunt plante epifite, cultivate pentru decorarea jardinierelor, pentru confectionarea gradinii miniaturale sau pentru crearea de arbori epifiti. Sunt, in general, plante cu frunze panasate. Prefera locurile calde si cu o atmosfera umeda. Udatul se va face numai cu apa calda. Formeaza putine radacini si trebuie cultivat intr-un ghiveci putin profund sau intr-o mica cupa. Drenajul trebuie sa fie perfect si amestecul de pamant bine aerat, format din radacini de feriga, pamant de frunze si putin nisip. Plantele adulte formeaza pui fie intre frunze fie la baza plantei mame. Cand acesti pui au atins cca 10 cm inaltime si cateva frunze bine dezvoltate se separa de planta mama. Se lasa sa se zvante 1-2 zile, dupa care se planteaza intr-un ghiveci cu amestecul de pamant aratat mai sus.
Se feresc de razele directe ale soarelui, iar administrarea indrasamintelor se face rar. In iarna, se uda foarte putin.
Gusmania ? Guzmania.
Este originara din America de Sud. Figureaza printre cele mai frumoase plante de apartemen. Este o planta nu prea mare, cu frunze lungi, sub forma de rozeta. Flori exotice mari, de culoare galbena rosiatica, care persista foarte mult. Se uda periodic si se administreaza ingrasaminte foarte putine.
Trebuie sa I se asigure un loc cald si umed. Pentru perioada de vegetatie se recomanda o temperatura de 20-30oC si o umbrire puternica, iar pentru perioada de repaus 18-20oC si lumina suficienta.
Se inmulteste, ca si celelalte bromelii descrise, cand puii au 12-15 cm inaltime.
Tillandsia ? Tilandsia.
Originara din Peru. Are frunzele sub forma de rozeta, lungi si inguste. Are o vegetatie foarte lenta. Tija florala este rezistenta, de culoare roz, purtand o inflorescenta cu flori foarte frumoase de culoare bleu sau cateodata roz.
Se inmulteste prin lastari, cand acestia au 10-15 cm inaltime. Amestecul de pamant este la fel ca cel folosit la celelalte bromelii epifite.
In perioada de vegetatie se recomanda o temperatura cuprinsa intre 18-25oC si o umbrire medie, iar in perioada de repaus 15-18oC si o lumina abundenta. Se va scufunda fercvent in apa calda. Tija florala se va mentine umezita,deoarece astfel se grabeste inflorirea. Se uda cu ingrasaminte solubile foarte diluate. Se poate cultiva si pe trunchi de arbori. In acest caz va trebui sa asiguram sistemului radicular un volum de amestec de pamant in jurul trunchiului fixat cu muschi si legat cu fire de nailon.
Vriesea ? Vriesea.
Este originara din Brazilia si Guiana. Planta decorativa cu frunze lungi, dintate orizontal. Floarea, in forma de sabie, are o durata de peste ½ an, de culoare rosie, iar tija florala galbena. Prefera locurile calde si umede. In perioada de vegetatie se recomanda o temperatura de 20-30oC si o umbrire puternica, iar in perioada de repaus 18-20oC si lumina suficienta.
Frunzele se uda in mod regulat cu apa calda,astfel incat in palnia frunzelor sa fie continuu putina apa. Balul de pamant trebuie sa fie totodeauna uscat intre 2 udari. Cand inflorescenta va fi complet vestejita si va capata culoarea bruna se poate taia cat mai de jos posibil. Dupa un timp, la baza plantei, vor aparea lastari, pe care-I putem taia cand au ajuns de cca 15 cm inaltime, astfel incat sa contina si numarul de radacini necesare inradacinarii.
Treimea inferioara a ghiveciului trebuie sa fie prevazuta cu pietris pentru asigurarea unui bun drenaj. Restul ghiveciului se umple cu un amestec de pamant clasic, tipic bromeliaceelor epifite.
Dupa inradacinare, se administreaza ingrasaminte lichide cu o concentratie slaba.
Din primavara pana in toamna apa trebuie mentinuta in palniile frunzelor, cu conditia sa fie improspatata cu regularitate.
Bromeliile sunt plante rare, care au pretentii deosebite fata de conditiile de mediu, sunt foarte decorative si pot fi cultivate cu succes in apartament, daca raspectam conditiile de cultura cerute de fiecare plante in parte.
Orhideele sunt plante erbacee, vivace, cu un numar enorm de specii, aproape 20000, ce isi au originea aproape pe tot globul (America de Sud, si Centrala, Asia, Arhipelagul Malaiez si Madagascar etc. ) exceptie facand numai regiunile polare. Cel mai mare numar de orhidee se gasesc, insa, la tropice. Dupa modul lor de viata, ele se impart in:
Terestre care, obisnuit, cresc in sol, avand rizomi si tuberculi (Cypripedium, Calanthe, Bletilla), originare din sudul Africii, regiunile cu caldura moderata ale Americii de Nord si Sud, Europei, Australiei etc.
Epifite, cu radacini aeriene expuse aerului si ploii. Provenind din regiunile tropicale umede, le mai gasim pe mlastini, pasuni, povarnisurile muntilor. Ele traiesc pe alte plante, dar nu-si iau hrana din acestea. Cele mai multe specii cultivate sunt epifite.
Saprofite, un grup mic al orhideelor care traiesc printre plantele putrezite, in intregime subterane, cu exceptiea tijei florale care apare alba, fara clorofila, deasupra nivelului solului. Neottia nidus ? avis face parte din acest grup. Tuberculul ei creste in forma unui cuib de pasare; nu are frunze, ci numai cativa solzi.
Se cunoaste si o alta impartire a orhideelor:
Orhidee monopodiale (phalaenopsis, Angraecum, Vanilla), cu o tulpina centrala, dreapta, obisnuit mascata de frunzela care cresc infasurat pe ambele parti si cu radacinile tinere aeriene ce pornesc de la baza frunzelor, fixandu-se de un punct.
Orhidee simpodiale, cu un pseudobulb (rezervor de apa si hrana). La varful pseudobulbului apare o teaca care protejeaza mugurele.
Orhideele sunt, in general, bisexuate. Florile, formate din doua cercuri a cate 3 petale colorate: cercul exterior formend caliciul sau sepalele, iar cercul interior corola, sunt solitare, dispuse in raceme, panicule si spice. Frunzele sunt simple, cu margini intregi, fara petiol.
Inmultirea orhideelor se face prin diviziune, butasi, samanta si pseudobulbi. Samanta se formeaza prin polenizarea plantei mame care corespunde acestui scop. Dezvoltarea embrionului, formarea semintelor si maturarea capsulei dureaza mai mult timp (sunt necesare intre 12 si 18 luni, in general, pentru maturizarea fructelor).
Capsula se culege cand devine galbena-bruna, semn ca s-a copt si se pune intr-o cutie sterila, unde se va pastra pana la semanat. Este bine sa se semene cat mai curand, dupa ce s-a recoltat.
Semintele de orhidee, spre deosebire de semintele altor specii de flori, nu au tesut hranitor si, de aceea, este necesar sa li se adauge, in perioada germinarii, substante nutritiva corespunzatoare.
In natura, miceliul unei ciuperci preoa functia tesutului nutritiv absent. Aproape fiecare soi de orhidee are o varietate speciale de ciuperci, traieste in simbioza cu ea si miceliile se amesteca cu radacinile de orhidee.
Pentru insamantare se pune un ghiveci sau un recipient mic cu un substrat, asa cum se foloseste pentru cultura obisnuita. Pe stratul superior al substratului se pun cateva radacini din vechea radacina de orhidee din acelasi soi cu samanta care urmeaza sa fie insamantata.
Deasupra vasului astfel pregatit se astene o tesatura de in, dupa ce a fost fiarta, avandu-se grija ca marginile ei sa fie impinse pe peretii interiori ai vasului, in jos, asa incat sa fie bine intinsa deasupra substratului. Pe tesatura se presara semintele. Pentru asigurarea unei umiditati constante se introduc suporti in vase cu apa. Apa din suporti se urca in substrat si, in felul acesta, tesatura primeste umiditatea necesara.
Din radacini se dezvolta, la cca 25oC, miceliul, care, apoi, trece prin tesatura pe care este presarata samanta. In felul acesta vin in contact si poate incepe germinarea, cu conditia ca temperatura sa se mentina constanta si umiditatea aerului sa fie ridicata.
Vasele de germinare vor fi ferite de razele directe ale soarelui.
Udarea este bine sa se faca prin absorbtia de jos, avandu-se grija ca in vasele de sub ghivece, apa sa se mentina in permanenta.
Pe vreme cu nebulozitate mare sau iarna, plantele, pentru a-si acoperii necesarul de apa, se multumesc cu umiditatea aerului.
Semintele trebuie hranite pentru a creste. Sunt necesare ingrasamintele lichide.
Transplantarea semintei se face dupa 6-9 luni.
Orhideele terestre se cultiva la ghivece sau in vase, iar cele epifite in cosulete de sarme sau confectionate din sipci, in care se introduce pamant de ferigi, sfagnum, carbune etc. radacinile se acopera usor cu muschi.
Pentru reusita culturii sunt necesare, crearea unor conditii de temperatura, umiditate, aeratie etc. De asemenea, compozitia substratului se va face asemanatoare cu cea existenta in conditiile naturale. Se tine seama ca unele sunt plante epifite si, corespunzator acestor particularitati, se va efectua cultura orhideelor.
Abuindenta de lumina in cultura orhideelor constituie, mai mult ca orice, o conditie necesara pentru o mai buna inflorire.
Totusi, vor fi iertate de influenta directa a razelor solare care pot provoca arderea frunzelor.
Pe locurile bine luminate vor fi plasate plantele cu bulbi mari, cu frunze aspre. (Cattleya, Laelia, Epidendrum etc). plantele cu frunze moi, erboase (Cypripedium, Calanthe etc) pot fi amplasate in locuri mai putin luminoase.
Evitarea arderii frunzelor datorita patrunderii directe a razelor solare, precum si mentinerea temperaturii si umiditatii aerului in incapere, sunt posibile, prin folosirea umbririi. Aceasta se va face diferentiat pe specii, incepend din luna martie pana in septembrie.
Speciile care au frunze carnoase, aspre si cu tulpini prea groase cer o umbrire mai redusa (Cattleya, Laelia etc), iar cele cu frunze moi,zemoase (Cypripedium), cer o umbrire minutioasa.
Pentru folosirea in bune conditii a luminii si a umbrei, in functie de timp, vom folosi jaluzele mai intunecate.
Mentinerea unei umiditati permanente si suficiente se poate realiza prin stropirea plantelor cu apa. Cea mai buna apa pentru udarea plantelor si, mai ales, a orhideelor, este apa de ploaie sau cea provenita din topirea zapezilor.
Se mai poate folosi si apa din iazuri sau rauri, cu conditia sa nu contina calcar sau reziduuri industriale.
Reguli stricte, in legatura cu udatul, este aproape imposibil de emis, caci, adesea, este necesar sa se apreciaze, dupa umzeala solului, daca este necesar sa se ude plantele.
Totusi, se pot indica cateva principii orientative.
In ceea ce priveste necesarul de apa, aceasta este in functie de anotimp, de particularitatile biolagice ale diferitelor grupe de orhidee. Astfel, plantele cu frunze carnoase si bulbi au nevoie de mai putin apa in timpul iernii (Cattleya, Laelia, Dendrobium, Oncidium etc), plantele care nu formeaza bulb, cum sunt Cypripedium, Phalaenopsis, Vanda etc., au nevoie de o umiditate umiforma a substratului in cursul intregului an si doar iarna, intrucatva, mai redusa. Sunt unele specii de orhidee care-si scutura frunzele (Thunia, Calanthe etc.). in perioada de vegetatie si crestere intensa, acestea necesita stropiri abundente, care, pe masura ingalbenirii si caderii frunzelor, se reduc. Dupa pierderea frunzelor pana la formarea noilor lastari si radacini, plantele se vor tine uscate. Stropitul frunzelor se face, in special dimineata si ziua, pentru ca spre seara, frunzele sa se zvante. La stropire se va avea grija ca plantele sa nu fie in curent.
Umiditatea nu trebuie negrijata nici in timpul repausului plantelor, dar trebuie reglata in functie de temperatura exterioara. In zilele racoroase, posomarate, umiditatea aerului trebuie sa fie mai mica decat in zilele senine, insorite.
In ceea ce priveste substratul, se recomanda pentru orhideele epifite: 2 parti osmunda; 1 parte muschi sphagnum.
Pentru orhideele terestre si semiterestre: 1 ½ parti frunze de fag; 1 parte sphagnum; ½ parte balegar de vita fermentat.
In cazul orhideelor epifite, substratul se aseaza in ghivece sau cosulete.
Un rol important in cresterea si deavoltarea orhideelor il are drenajul, deoarece el contribuie la o mai buna aeratie si evita stationarea apei in ghivece, lucru deosebit de daunator pentru ele. Stratul de drenaj se recomanda sa ocupe cam 1/3 din vasul in care creste planta. La drenaj se pot folosi cioburi marunte, carbuni de lemn etc.
O lucrare importanta in cultura orhideelor este transpalntarea. Ea se face numai daca planta se dezvolta slab si nu infloreste, daca vasul devine neincapator, daca radacinile sunt dezgolite sau cand planta trebuie despartita.
Operatia de transplantare se face dupa inflorire si dup[a perioada de odihna, ceea ce coincide cu aparitia noilor lastari si noilor radacini.
Speciile sau soiurile care au radacini stufoase si rasfirate nu se vor transplanta decat in cazul in care s-a spart ghiveciul, deoarece se rup foarte usor.
Osata cu transplantatul, se are grija ca radacinile vechi, bulbii uscati, zbarciti si fara frunze sa se indeparteze.
La orhideele epifite, radacinile nu se vor planta adanc, ci se vor fixa aproape, la suprafata mediului nutritiv, iar vasul trebuie ales nu prea mare, in comparatie cu planta.
Perioada cea mai potrivita pentru transplantare este primavara, deoarece plantele au in fata anotimpul de vara, pentru a-si dezvolta noi radacini.
Transplantarea orhodeelor dauneaza mult dezvoltarii lor, deoarece multe radacini se pot rani. Radacinile mai mult sau mai putin carnoase putrezesc foarte usor. De aceea, se transp[lanteaza, totdeauna, cand planta a umplut vasul si pentru ca acest lucru sa se repete cat mai rar, se prefera vasele mai mari (mai mult plate decat inalte). La transplantare, cu un cutit bine ascutit se indeparteaza partile bolnava ale radacinilor. Despartind planta trebuie sa oprim la fiecare parte cate un lastar cu frunze bine dezvoltate.
Solul la inceput trebuie sa fie umed, deoarece in prima perioada, dupa transplantare nu se uda. Stropitul se face numai pe frunze, nu pe substratul de pamant. In timpul verii se umbreste.
La unele specii, ca Laelia, Cattleya, Phalaenopsis etc., radacinile adera la peretii ghiveciului sau cosuletelor. De aceea, la transplantare se va avea grija, in prealabil, sa se dezlipeasca de vas, cu ajutorul unui cutit.
La orhideele cu bulbi, de exemplu la o plnata cu 6 bulbi, 2 vor fi mutati si 4 vor ramane in vechiul vas. Intre bulbi si peretii vasului se lasa un spatiu de 1 sau 2 degete pentru ca noii bulbi sa se poata creste in urmatorii 2 ani.
In general, transplantarea orhideelor nu este bine sa se faca decat in cazurile de mai sus si nu mai devreme de 2-3 ani.
Daunatorii. Dintre daunatorii animali ai acestor specii, principalii sunt:
Paianjenul rosu este cel mai larg raspandit, producand pagube mari prin inteparea si sugerea sucului celular.
Traieste in colonii si, de aceea, este foarte periculos. Frunzele atacate se decoloreaza, se incretesc pe margini su apoi se usuca.transmiterea daunatorilor de pe o planta pe alta se face prin insecte sau prin deplasarea lor.
Combaterea se face prin stropirea repetata a plnatelor atacate cu acaricide
Tripsii, insecte mici, subtiri, de culoare galbena sau brun negricioasa, au foarte multe generatii pe an. De aceea sunt foarte periculosi.
Combaterea se face cu produse organo-fungicide sau prin stropirea plantelor.
Paduchii plantelor de sera se combat ca si tripsii.
Melcii fara cochilie se hranesc cu tesuturile plantelor.
Atacul are loc numai noaptea si dimineata
Combaterea se face numai in zilele noroase, iar in zilele senine, seara si dimineata cu praf de var stins sau cenusa etc.
Isosoma orchidsarum, insecta foarte periculoasa, adusa odata cu primele orhidee, isi depune ouale pe lastarii tineri care sunt mancati de larve din interior.
Plantele infestate se trateaza cu insecticide.
Pseudococcus adonidum cauzeaza pagube serioase si e greu de distrus, deoarece traieste in frunzele tinerilor lastari si, uneori, chiar in radacini. Se imerseaza plantele intr-o solutie de Phosdrin, 70cm3 la 100 l apa.
Dintre boli, cea mai des intalnita este vestejirea si uscarea. Acest atac este cauzat de ciupercile Fusarium si Verticillium.
Boala se transmite prin solul si materialul inmultitor infectate.
Se combate prin tratarea solului cu aburi si pe cale chimica.
Bacteriile care raspandesc mucegaiurile apar cand exista o prea mare umiditate a aerului si prea putina aerisire.. prevenirea este, in acest caz, mai eficaca decat combaterea, deoarece orhideele sunt foarte sensibile la stropitul cu preparate de cupru.
Datorita bacteriilor pot putrezi frunzele si tulpina imediat deasupra solului.
Floarea pasiunii
Plante volubile, cu flori odorante, curioase, care starnesc admiratie, intrunesc cca 400 specii cunoscute, aproape toate originare din America de Sud. Specia cel mai mult cultivata in apartamante esta Passiflora coerulea, cu tulpin lemnoasa care poate atnge inaltimi considerabila (5 m), cu multe ramificatii. Frunzele, au o oarecare asemanare cu cele akle iederei, sunt glabre, cu 5-7 diviziuni si lobi oblongi, intregi. Florile parfumate sunt albe, roze su nu dureaza decat o singura zi, dar abundenta de flori ce apar in fiecare zi in decursul unei lungi perioade de timp (iulie - septembrie) compenseaza acest inconvenient. Planta se poate cultiva atat in apartament cat si in aer liber, unde se poate scoate in jurul datei de 15 mai (intr-un loc semiumbros si adapostit de vant), urmand sa fie readusa pe la 15 octombrie, mai intai intr-o incapere naincalzita, aducand-o treptat, in camere din ce in ce mai calde.
Iarna, perioada de repaus a plnatei, cand frunzele se ingalbenesc si cad, se vor diminua mult udarile si se vor suprima ingrasarile.
In primavara, cand incepe vegetatia, se vor taia tijele crascute prea mult ale plantei (6-8 ochi), in acelasi timp transplantand-o intr-un pamant greu si bogat (mranita si pamant de telina). Cu acesta ocazie se mai taie din radacinile lungi, afanandu-se si balul de pamant.
Dupa inradacinare, ii vom oferi de 2 ori pe saptamana ingrasamint complex, caldura, lumina si soare.
Inmultirea se face, mai usor, prin despartirea plantutelor, ce se formeaza pe langa planta mama sau prin butasi. Butasii (8-10 cm lungime) se inradacineaza, in primavara, intr-un substrat nisipos, incalzit si mentinut continuu umed. In genreal, emiterea radacinilor se face cu greutate.
Originar din regiunile tropicale si subtropicale ale Indiei, din China si Insulele Canara, genul cuprinde cca 200 specii.
Pentru ornarea interioarelor cu plante la vase, cele mai raspandite sunt speciile si varietatile cu flori rosii si roz. Printre acestea se numara si Hibiscus rosa sinensis l., planta foarte agreata din urmatoarele motive:
- permite o folosire judicioasa s suprafetelor de sub geamuri pe timp de vara;
- are o perioada lunga de inflorire ? din aprilie si pana in noaiembrie ? cu o cultivare relativ usoara;
- pentru florile sale mari si abundente, variat colorate, simple sau involte, ce se succed rapid si cu posubilitatea de a reduce cresterea in lungime a lastarilor prin tratarea cu inhibitori.
Inmultirea se face prin butasi proveniti din cultura plantelor mama. Acestea se cultiva intr-un amestec de pamant format din telina, mranita, nisip si turba. La cca 45 zile de la plantare se administreaza saptamanal ingrasaminte lichide bogate in azot in concentratie de 0,1-0,2%.
O buna crestere vegetativa poate fi asigurata prin:
- ingrasare echilibrata in vederea evitarii unei cresteri prea puternice a lastarilor in lungime;
- temperaturi mijlocii;
- intensitate ridicata a luminii si inlaturarea periodica a mugurilor floriferi.
In aceste conditii, butasii se pot recolta la intervale de cca 30 de zile. Substratul de inradacinare al butasilor poate fi format din nisip, turba, mranita, telina, pamant de frunze sau ace de conifere.
Perioadele optime de inmultire s-au dovedit a fi ianuarie-martie si august-septembrie.
In functie de scopul urmarit se pot folosi ghivece cu diametru cuprins intre 10 si 14 cm, in care se planteaza 1-3 plante, la care se aplica 1-3 ciupituri ale varfurilor lastarilor. Cu cat un soi are o tendinta mai slaba de ramificare cu ata trebuie mai des tuns. Ultima tundere se face cu cca 3 luni inainte de data cand dorim sa obtinem infloriri.
In perioada de vegetatie si mai ales pe timp calduros, plantele au mare nevoie de apa si o umiditate atmosferica optima.
Cand radacinile plantei au patruns balul de pamant (format din pamant de telina (1/2), mranita (1) si nisip (2), se pot administra ingrasaminte suplimentare de 1-2 ori pe saptamana.
In ceea ce priveste necesarul de lumina, hibiscusul nu este o planta pretentioasa, totusi, in anotimpul sarac (in lumina) trebuie sa se aseze in locuri expuse la lumina sau chiar sa li se administreze iluminat suplimentar de cca 100wati/m2 pemtru prelungirea zilei pana la aproximativ 14 ore, mai ales in perioada noiembrie si a doua decada a lunii februarie.
Acest tratament insotit de o temperatura de minim 20oC va permite plantelor mama sa produca butasi din abundenta si de buna calitate si, totodata, o buna cultura de plante la ghivece.
Necesarul de temperatura este in functie de varsta plantelor, astfel:
- pentru butasi si cresterea in lungime a lastarilor la plante-mama minimum 21oC si maximum 25oC;
- pentru plante la ghivece mai tinere minimum 16oC si mximum20oC, iar pentru cele mai batrane intre 12 si 15oC.
In general, necesarul de lumina creste pe masura cresterii temperaturii in vederea dezvoltarii plantelor.
Formerea si dezvoltarea florilor sunt influentate de lumina, temperatura si hrana. Esential este cuantumul de lumina pe zi rezultat din lungimea zilei si intensitatea luminii, deoarece marimea cantitatii de lumina reduce pierderea mugurilor florali, mai ales in conditii de temperaturi medii.
La cuantum mic de lumina si la temperaturi ridicate, cantitatea de muguri floriferi avortati pe planta este mare.
Numai in conditii de lumina si o intensitate inalta de lumina se poate asigura dezvoltarea florilor pana la caderea lor naturala. Asa se explica formarea in succesiune continua de noi muguri florali pe timp de vara, permitandu-i plantei sa-si pastreze valoarea sa decorativa.
s-a putut constata ca la o cultura de hibiscus tinuta la o temperatura medie de 17oC, cresterea organelor florale a fost mai redusa, formarea tesutului subteran mai lent, colorarea petaleor mai intensa si durata de pastrare a florilor pe planta mai lunga decat in conditiile unor temperaturi mai ridicate.
Perioada de inflorire este foarte mult influentata de tunderea plantelor.
Cea mai mare viteza de crestere are loc in zilele lungi, la o intensitate mare de lumina si o temperatura ridicata, insa calitatea plantelor este inferioara in conditiile unei cresteri lente.
No comments:
Post a Comment